Pericol: Zona euro a intrat deja în recesiune

Pericol: Zona euro a intrat deja în recesiune
Publicat de CAPITAL la 24 noiembrie 2011, 07:47

Economia zonei euro este deja intrată în recesiune, potrivit Institutului Internaţional de Finanţe (IIF), care a remarcat o degradare a conjuncturii economice mai rapidă decât se aştepta. Analizând ultimele date, IIF se așteaptă ca pentru ultimul trimestru din acest an să fie raportată o scădere economică în zona euro de 2%, iar recesiunea să se întindă și pe parcursul anului viitor.

"Situaţia din zona euro a luat o întorsătură gravă în timpul acestei luni. Economia a intrat în ceea ce vedem a fi o recesiune, care nu va creşte decât deficitele bugetare", a scris această organizaţie bancară mondială într-o notă asupra conjuncturii economice, citată de AFP, transmite Agerpres.
"Datele care ne-au sosit la sfârşitul trimestrului trei şi începutul celui de-al patrulea au fost mai slabe decât se preconizase", au estimat economiştii organizaţiei, citând şomajul în creştere în Germania şi încetinirea producţiei industriale în toate ţările zonei euro.
IIF se aştepta la o scădere a produsului intern brut al zonei de 2% în ritm anual în al patrulea trimestru al anului 2011, ca şi în primul trimestru al anului 2012. Pentru întregul an 2012, proiecţia sa este o contracţie de 1%.
‘Slăbiciunea economiei zonei euro are potenţialul de a se răspândi în restul lumii printr-un anumit număr de canale. Unul dintre cele mai imediate şi mai puternice este sectorul bancar’, a remarcat Institutul.
Bancherii au criticat sever guvernele europene pentru gestionarea de către ele a crizei datoriei publice, estimând că ‘unele dintre acţiunile lor fac probabil problema mai gravă’.
IIF a inclus acordul pe care el însuşi l-a semnat la sfârşitul lunii octombrie pentru a şterge jumătate din datoria Greciei deţinută de privaţi, deplângând că acesta ‘a speriat investitorii obligatari’ ai pieţelor datoriei ţărilor ‘periferice’

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.