Grupul Lenovo a încheiat  primul trimestru fiscal cu venituri de 8.8 miliarde dolari, în creştere cu 10 procente faţa de aceeaşi perioadă a anului anterior.

Lenovo a fost numit cel mai mare producător de PC-uri din lume şi a atins cea mai mare cotă de piaţă globală din istoria sa, de 16.7 procente, în creştere cu 1.7 puncte faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Livrările de PC-uri Lenovo în primul trimestru fiscal (aprilie-iunie) au fost de 12.6 milioane de unităţi. Acesta a fost al 17-lea trimestru consecutiv în care Lenovo a depăşit evoluţia industriei în ansamblu, pe o piaţă care a scăzut cu 11 procente faţă de anul anterior.

Lenovo a continuat să îşi accelereze transformarea într-o companie PC Plus. În timpul primului trimestru fiscal, compania a fost al treilea cel mai mare furnizor de dispozitive smart-connected (categorie care include PC-urile, telefoanele inteligente şi tabletele), segment în care Lenovo şi-a mărit vânzările cu 41de procente în ultimele 12 luni.

Vânzările combinate de telefoane mobile inteligente şi tablete au depăşit livrările de PC-uri pentru prima dată în acest trimestru, ceea ce ilustrează dinamica celor două segmente. În primul trimestru, Lenovo a devenit al patrulea cel mai mare furnizor de telefoane mobile inteligente din lume şi a înregistrat cea mai mare creştere din clasamentul primilor cinci producători, cu o ascensiune de 132 de procente. Succesul repurtat de telefoanele mobile Lenovo este demonstrat de rezultatele din China, unde compania este al doilea furnizor de telefoane smartphone, cu o creştere anuală impresionantă de 121 de procente.

“Pe o piaţă a PC-urilor foarte dură, Lenovo a devenit pentru prima dată Lider incontestabil şi continuă să îşi mărească profitabilitatea. Performanţa noastră în domeniul PC-urilor este susţinută de o creştere echilibrată, prin urmărirea constantă a strategiei potrivite,” a declarat Yang Yuanqing, preşedinte şi CEO Lenovo. “În timp ce asigurăm o creştere profitabilă a segmentului de bază, cel al PC-urilor, ne transformăm rapid într-o companie PC-Plus.Piaţa PC Plus cere inovaţii implementate repede şi eficient, pentru căea evoluează rapid de la produse premium către segmentul mainstream şi de la o dominaţie a pieţelor mature către o super-creştere a pieţelor emergente.Acest tip de piaţă este favorabil punctelor forte ale Lenovo, deja dovedite. Lenovo este acum mai bine poziţionat decât competiorii noştri pentru a beneficia de aceste tendinţe clare.”

Lenovo este o companie de tehnologie personală cu o cifră de afaceri de 34 miliarde dolari şi cel mai mare producător global de computere personale, care deserveşte clienţi din peste 160 de ţări. Dedicat construirii unor computere personale şi dispozitive pentru internet mobil de o concepţie excepţională, modelul de business al Lenovo se bazează pe inovaţie, un lanţ logistic global extrem de eficient şi pe o execuţie strategică puternică. Formată în urma achiziţionării de către Lenovo Group a fostei Divizii de Calculatoare Personale a IBM, compania dezvoltă, produce şi lansează pe piaţă produse şi servicii tehnologice fiabile, de înaltă calitate, sigure şi uşor de folosit. Linia sa de produse include legendarele computere personale comerciale marca Think şi computere pentru gama largă de consumatori marca Idea, precum şi servere, staţii de lucru şi o familie de dispozitive de internet mobil, incluzând tablete şi telefoante tip smartphone. Lenovo, o companie aflată în topul 500 Fortune, deţine centre de cercetare importante în Yamato, Japonia, în Beijing, China şi în Raleigh, Carolina de Nord.


Te-ar putea interesa și: