Compania a raportat un profit peste aşteptări în trimestrul patru din 2011, de 1,42 miliarde de dolari, sau 89 de cenţi pe acţiune, faţă de 1,37 miliarde de dolari, sau 85 de cenţi pe acţiune, în perioada similară din 2010. Veniturile au crescut cu 11%, la 20,2 miliarde de dolari.

În predeschiderea şedinţei de tranzacţionare a bursei de la New York, acţiunile companiei au scăzut cu 1,1%, la 66 dolari. Compania estimează un declin al câştigurilor din acest an cu 5% şi o creştere a cheltuielilor cu marketingul şi reclamele cu 500-600 milioane de dolari. Investiţiile se vor concentra pe brandurile Pepsi-Cola, Lay’s, Gatorade, Tropicana, Doritos şi 7-UP, pentru îmbunătăţirea performanţelor din America de Nord.

În România, Pepsi este reprezentată de Pepsi Americas, care a intrat pe piaţa locală prin preluarea Quadrant-Amroq Beverages, fostul îmbuteliator local al băuturilor PepsiCo, pe care l-a integrat în anul 2006. Compania este în prezent al doilea mare jucător de piaţa locală de soft drinks.

Sursa: Agerpres