BRD a redus dobânda fixă la creditele de nevoi personale în lei cu 2 puncte procentuale, pâna la 5,5%, până pe 30 iunie. De asemenea, banca nu va percepe comision de analiză dosar şi rambursare anticipată pentru creditele acordate. Pe lângă dobândă, clienţii mai plătesc un comision lunar de 0,4% la sold.

Carpatica a decis să lanseze o promoţie în cazul creditului de  refinanţare garantat cu ipotecă şi a creditului pentru locuinţă. Marja de dobândă a fost redusă cu până la 1 punct procentual, pentru cererile de credit depuse până la 31 mai. Astfel, rata dobânzii este formată din Robor la 6 luni + 3,45%.

Volksbank a decis să relanseze oferta de credite de consum fără ipotecă, după o pauză de aproximativ 2 ani.
Noile produse sunt acordate în lei, la o rată a dobânzii formată din Robor la 6 luni plus o marjă de 7,5% pentru consum şi de 6,5% pentru refinanţare. Suma maximă ce poate fi obtţnută este de 45.000 lei, pe o perioadă de 5 ani.

Şi OTP a scăzut dobânzile la creditele de consum în lei, până la 29 iunie. Rata dobânzii este 14,05%, fixă, fără alte comisioane iar suma maximă ce poate fi obţinută este de 42.000 lei.