Lawrence Summers, consilierul economic de la Casa Alba si directorul Consiliului Economic National, a declarat ca actuala criza economica a condus la „un exces de teama” printre americani, iar aceasta ar trebui indepartata pentru a se rezolva problemele economice actuale.

Summers a mai adaugat ca, in acest moment, cheltuielile de consum s-au stabilizat la un nivel incurajator, insa este prea devreme pentru a se preconiza momentul final al crizei economice. Acesta a indemnat, de asemenea, oamenii de afaceri sa „devina mai optimisti si mai increzatori” in ceea ce priveste investitiile din viitor.

Lawrence Summers a declarat ca pachetul de stimuli economicii,in valoare de 787 miliarde de dolari pe care presedintele Barack Obama l-a semnat in urma cu o luna, a avut un impact major asupra populatiei si a dus deja la sustinerea a mii de locuri de munca si la ajutorarea somerilor.

Consilierul Casei Albe a mai adaugat ca administratia lui Obama nu are ca principal scop doar iesirea Statelor Unite din criza, ci si crearea unor fundamente puternice, pentru a sustine viitoarea expansiune economica.

Presedintele Obama si-a exprimat acelasi punct de vedere in cadrul unei intalniri la Casa Alba. „Este foarte important sa ne concentram atat pe sistemul financiar, cat si pe pietele de capital, dar si pe crearea unei baze puternice pentru expansiunea ce va urma”, a declarat Obama.

Declaratiile lui Summers si Obama au venit dupa ce Departamentul Comert al SUA a anuntat ca deficitul comercial a scazut cu 9,7% in luna ianuarie, la 36 miliarde de dolari, cel mai mic nivel din 2002.

Summers a mai adaugat ca este increzator in privinta „restaurarii cresterii economice, recastigarea stabilitatii economice si gasirea de oportunitati pentru a ne asigura ca nu vom mai trece printr-o astfel de perioada”.

Sursa: The Washington Post