Pensionarii au trecut la amenințări! Vor să iasă în stradă. Ce se întâmplă cu majorarea

Pensionarii au trecut la amenințări! Vor să iasă în stradă. Ce se întâmplă cu majorarea
Publicat de Leonard Bădilă la 4 iunie 2020, 22:44

După ce Guvernul Orban a explicat că pensiile nu pot fi majorate cu 40% din septembrie, pensionarii au anunțat că vor să iasă în stradă pentru a se asigura că legea care prevede majorarea pensiilor va fi pusă în aplicare.

Silvia Petre, reprezentanta unei asociații de pensionari din Timișoara transmite că aceștia strâng semnături pentru un manifest și se pregătesc să iasă în stradă.

Declarația făcută de Silvia Petre

„Nu acceptam să își bată joc. Nu i-a pus nimeni să voteze. Am început să strângem semnături. Sunt răcită, am diabet, nu accept să își bată nimeni joc de noi. E păcat că nu se pot organiza proteste, mâine aș ieși în fața Prefecturii. Nu se poate să își bată nimeni joc de noi”, a declarat Silvia Petre la România TV.

Ce a spus Violeta Alexandru despre majorarea pensiilor

„La sfârșitul lunii iulie se preconizează o evaluare făcută de ministrul Finanțelor. Așteptăm această evaluare a situației încasărilor la buget pentru că se resimte nevoia unei comunicări fundamentate pe cifre și date pentru români.

Nu am încercat deloc să tragem de timp. E necesară această evaluare pe care Ministerul Finanțelor vrea s-o facă pentru a avea un răspuns ferm. Legat de posibilitate pensiilor de a crește cu 40%, declarația premierului este clară. Intenția noastră asumată este de a crește pensiile.

Rămâne să vedem care este situația încasărilor, impactul bugetar bazat pe mai multe scenarii și să comunicăm în cel mai scurt timp posibil. Părerea mea este că e mai respectuos față de oameni cu cât facem această comunicare mai repede”, a declarat Violeta Alexandru pentru B1 TV.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.