Pe cine va propune Klaus Iohannis premier? Ce opțiuni are președintele după decizia CCR (Surse)

După decizia CCR cu privire la conflictul generat de desemnarea lui Ludovic Orban pentru funcția de premier, Klaus Iohannis ar avea trei variante de premier.

Potrivit surselor Adevarul, opțiunile lui Iohannis: Nicolae Ciucă (ministrul Apărării), Bogdan Aurescu (ministrul de Externe) şi Raluca Turcan (vicepremier).

O majoritate parlamentară

Primele două opțiuni ar putea strânge o majoritate parlamentară, fiind acceptate şi de PSD.

„După ce a avut una dintre cele mai dezastruoase guvernări, după ce a demis Guvernul Orban, PSD a creat o nouă criză prin sesizarea CCR. Nu voi comenta decizia CCR, așa cum știți că nu am comentat nici cu alte ocazii și voi aștepta motivarea. Însă ceea ce face PSD e o sfidare fără precedent la adresa oamenilor, cu atât mai mult în aceste zile în care România are nevoie de acțiune politică responsabilă și nu de politicieni care să o aducă mai adânc în criză”, a spus Iohannis, potrivit Digi24.