Patriciu scapă de două dintre acuzaţii în dosarul Rompetrol
Două dintre infracţiunile pentru care a fost acuzat omul de afaceri Dinu Patriciu în dosarul Rompetrol au fost prescrise.
Tribunalul Bucureşti a constatat că, în dosarul Rompetrol, a trecut termenul de prescripţie pentru infracţiunile de manipulare a pieţei de capital şi divulgarea de informaţii privilegiate.
Cu toate acestea, Patriciu doreşte să-şi dovedească nevinovăţia şi solicită continuarea procesului penal. Omul de afaceri rămâne însă acuzat de alte infracţiuni precum delapidare, spălare de bani şi iniţiere de grup infracţional organizat.
Următorul termen al procesului a fost fixat pentru data de 16 noiembrie, când trei dintre inculpaţi, Sorin Pantiş, Paul Gabriel Miclăuş şi Claudiu Simulescu, îşi vor exprima poziţia cu privire la prescrierea celor două infracţiuni.
Procesul Rompetrol a fost introdus pe rol din septembrie 2006 la Tribunalul Bucureşti. Patriciu a fost pus sub acuzare, în septembrie 2006, alături de alte 11 persoane.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





