Conflictul a inceput o data cu demersurile Patriarhiei Romane de revendicare a terenului de 52.357 metri patrati, aferent complexului hotelier Lebada. Pe motiv ca pe acest teren a existat candva o manastire, daramata mai tarziu de regimul comunist, arhiepiscopul Vicentiu Ploiesteanu sustine ca desi Patriarhia nu are titlul de proprietate pe teren, dar detine drept dovada actele de constructie ale manastirii, statul ar trebui sa restituie Bisericii Ortodoxe acest teren.
In 1995, PDSR, pe atunci la putere, prin vocea fostului ministru al turismului, Matei Agaton Dan, s-a opus categoric. „Atat timp cat nu exista o lege a retrocedarii si actele de proprietate nu erau destul de clare, am respins cererea facuta de Patriarhie”, spune Matei Agaton. La fel si fosta conducere a Fondului Proprietatii de Stat, actionar majoritar la SC Capitol SA, societate de care apartine complexul Lebada.
De fapt, capitalul aferent acestui complex este de 15,145 miliarde lei, peste 88% din capitalul social al SC Capitol SA, societate la care FPS are 51% din actiuni, Romanian Ventures INC (RVI) – 25,87% si cuponarii – 23,13%. Din 1990, in Lebada s-a investit peste un milion de dolari pentru ridicarea gradului de confort la patru stele, cu cat este cotat in prezent. Astfel, valoarea contabila a complexului Lebada este estimata in prezent la peste 17 miliarde lei. Mai mult, pentru restul hotelurilor si vilelor din patrimoniul societatii exista procese pe rol, de revendicare, Lebada fiind singurul activ care nu este, deocamdata, cerut pe calea justitiei.
De aici si interesele FPS, pe de-o parte, de a nu pierde din mana Lebada, cea mai valoroasa din intreaga societate, iar pe de alta parte, ale Patriarhiei, care acum revendica intregul complex. „Atunci am cerut doar terenul, dar acum cerem tot complexul, pentru ca hotelul este construit pe terenul pe care a fost construita manastirea, pe care suntem proprietari din 1654. Vechile acte exista”, declara Vicentiu Ploiesteanu.
Un sobor de lobby-isti
Plangerile Bisericii Ortodoxe au inceput sa dea roade, astazi existand fel si fel de promisiuni din partea noii puteri politice. De anul trecut, arhiepiscopul Ploiesteanu face lobby puternic la cine altul, decat presedintele Camerei Deputatilor, Ion Diaconescu. „Am primit ceva telefoane de la Vicentiu sa ne roage sa le facem dreptate. Cert este ca au avut acel teren. Nu am reusit sa vorbesc decat cu un director din FPS”, declara Ion Diaconescu.
Interventii s-au facut si la presedintele Autoritatii Nationale a Turismului. „Trebuie cedat Patriarhiei. Terenul este al lor”, spune Sorin Frunzaverde. Surse din Guvern sustin ca lobby-ul Patriarhiei ar fi ajuns pana la Radu Vasile. S-a pus chiar problema emiterii, in vara anului trecut, a unei hotarari de Guvern prin care sa se recunoasca dreptul de proprietate al Patriarhiei asupra pamantului si cladirilor din complexul Lebada. Ca a fost vorba de o astfel de hotarare ne-o demonstreaza si conventia incheiata intre reprezentantii Patriarhiei, consilierul administrativ Axinia Vasile si consilierul financiar Eftimescu Dan, si firma Romanian Ventures Inc (RVI), reprezentata de Erkut Oner, unul dintre actionarii SC Capitol SA. In aceasta conventie se spune clar ca, in urma acestei hotarari, Patriarhia, ca unic proprietar, se va asocia cu RVI pentru a exploata in comun complexul Lebada.
Insa premierul Vasile nu a fost de acord cu emiterea hotararii, spun surse din Guvern. Pentru a evita o eventuala nemultumire a celorlalte culte, care s-ar simti defavorizate in cazul in care Guvernul ar raspunde prompt cerintelor Bisericii Ortodoxe, Radu Vasile a indicat Patriarhiei sa ia calea justitiei.
Ca s-au facut demersuri si la noua conducerea a FPS o demonstreaza si faptul ca la mijlocul lunii februarie a fost schimbat consiliul de administratie la SC Capitol SA. Fondul Proprietatii de Stat, ca actionar majoritar, il mandateaza ca membru al noului consiliu pe preotul Gheorghe Zaharia, administratorul Palatului patriarhal. Dupa cum ne-a explicat arhiepiscopul Ploiesteanu, prezenta preotului Zaharia in consiliu nu face decat sa reprezinte interesele Bisericii Ortodoxe Romane fata de complexul Lebada.

FPS se intoarce cu fata la biserica
O data cu schimbarea consiliului, a fost indepartata si opozitia, exprimata clar pana in ianuarie anul acesta, fata de revendicarile Bisericii. Fostul manager al societatii Capitol, Florea Alexandru, care s-a opus retrocedarii terenului complexului Lebada catre Patriarhie, a fost inlocuit cu Daniel Branzan, fost director in FPS, omul la care fetele bisericesti gasesc acum intelegere. Printre alti membri ai noului consiliu se numara si George Scarlat, fost consilier al premierului Radu Vasile, acum director in FPS. Schimbarea unei conduceri cu alta a creat dispute in randul salariatilor societatii Capitol. O parte din colectivul hotelului Lebada il acuza pe noul director ca duce o campanie fatisa de umilire, comite abuzuri si nedreptati impotriva angajatilor”. Mai mult, este invinuit si ca ar face jocurile Patriarhiei, Daniel Branzan fiind un cunoscut apropiat al arhiepiscopului Ploiesteanu. Noul director se disculpa: „Nu am dat nici un salariat afara, ba chiar le-am crescut salariile. Este adevarat ca am schimbat seful de receptie si administratorul hotelului Lebada. Dar era normal sa-mi formez o echipa noua si sa-mi pun oameni de incredere in posturi”, spune Daniel Branzan.
La randul lui, acesta nu se lasa mai prejos si il acuza pe fostul director de comiterea unor ilegalitati. „Anul trecut a cesionat partenerului german, Josef Schilling, un pachet de 40 de parti sociale din cele 60 detinute de FPS in societatea mixta Casino Berlin Bucuresti, la care SC Capitol este actionar, fara a inregistra hotararea AGA la Registrul Comertului, fara a o publica in Monitorul Oficial si fara a avea mandatul FPS de a modifica durata de functionare a acestei societati mixte cu 20 de ani peste durata de functionare stabilita in contract. De aceea a fost schimbat din functie”, sustine Daniel Branzan.
Proprietarul nu este de acord cu divizarea
Florea Alexandru recunoaste ca a omis inregistrarea hotararii AGA, dar restul s-a facut cu aprobarea conducerii Fondului Proprietatii de Stat si a tuturor reprezentantilor FPS in consiliul de administratie de atunci. „Cesionarea am facut-o in profitul societatii, pentru ca partenerul german a investit substantial in cazinou. Contravaloarea celor 40 de parti sociale cesionate, in suma de 320.000 DM, a fost virata in contul FPS”, explica Florea Alexandru.
SC Capitol face si ea parte din primul lot de societati din turism propuse pentru divizare. Spre sfarsitul anului trecut, AGA se pronunta pentru ruperea SC Capitol in doua societati comerciale. Dar cum sa se imparta activele intre actionari nu a fost stabilit. Existau la data aceea mai multe variante. Una dintre ele era ca FPS sa devina unic actionar al complexului Lebada, transformat in societate comerciala, si actiunile fondului la celelalte active sa fie impartite la cuponari si la celalalt actionar, turc. Dar dispozitia FPS pentru ruperea societatii, dovedita prin mandatarea, in noiembrie anul trecut, a reprezentantului sau in AGA sa se pronunte pentru divizare, nu a durat prea mult.
La ultima sedinta AGA, din martie a.c., noul presedinte al consiliului de administratie, Daniel Branzan, primeste mandat de la FPS sa anunte ca societatea nu se va diviza pana nu se rezolva problema revendicarilor asupra complexului Lebada.
Cazul complexului hotelier Lebada este un exemplu clar de felul cum privatizarea in turism este dictata de interesele actionarilor majoritari din societatile de turism, in cazul de fata FPS.     

Patrimoniul SC „Capitol” SA

Activ    Valoare contabila
    – mii lei –
Complex Lebada    17.464.838
Complex Palas    876.864
Restaurant Berlint260.363
Hotel Centralt266.283r
Hotel Operat443.348r
Hotel Dambovitat60.818r
Vila Corneliat53.796r
Vila Eminescut116.507r