Începând cu 21 aprilie 2020, consumatorii vor putea comanda de acasă, prin platforma foodpanda, alegând din peste 1.000 de produse alimentare și non-alimentare comercializate de cora, pe care foodpanda le va livra, în regim expres, într-o primă etapă în zona de proximitate a hipermarketului cora Lujerului.

Prin urmare, până la data de 1 mai 2020, proiectul se află în faza pilot, ceea ce presupune livrarea de comenzi doar  în zona hipermarketului cora Lujerului, pe o rază de aproximativ 5 kilometri. Astfel, doar cei care comandă cu livrare în această zonă pot să acceseze acest nou serviciu.

După data de 1 mai 2020, serviciul va fi disponibil la nivelul tuturor hipermarketurilor cora din Capitală, pentru cei care doresc livrare pe o rază de aproximativ 8 km în jurul acestora.

Până la finalul lunii mai, serviciul de livrare expres va fi disponibil şi în alte orașe în care cora e prezentă – București, Ploiești, Constanța, Cluj, Bacău și Baia Mare, Drobeta Turnu Severin – pentru a putea deservi un număr cât mai mare de clienți.

Ce spun reprezentanții

Flota de livratori foodpanda va livra comenzile în regim expres, în 60 de minute de când comanda este plasată în aplicația foodpanda, de luni până vineri, între orele 10:00 – 21:30. Taxa de livrare variază între 10 – 20 lei, în funcție de aria de livrare.  Valoarea minimă a comenzii este de 50 lei și greutatea maxim acceptată pentru o comandă este de 20 kg.

Ne ținem promisiunea de a asigura rapid clienților noștri produsele de bază de care au nevoie, fără a fi nevoie să iasă la cumpărături. De aceea ne bucurăm să îi avem parteneri pe cei de la foodpanda, ale căror servicii de livrare sunt cunoscute și apreciate și astfel să creștem capacitatea de acoperire. Ne uităm cu atenție la sugestiile clienților și le ascultăm opiniile astfel încât să optimizăm modul de lucru, iar acest parteneriat strategic este răspunsul la noile nevoi și obiceiuri de consum ale clienților noștri și ai foodpanda. Parteneriatul cu foodpanda se înscrie în acest efort al nostru de a fi mai buni și de a livra produsele cora mai rapid, în cât mai multe case”, a spus Claudia Badea, directorul operațional al platformei e-commerce cora.ro.

„Noul parteneriat pe care l-am dezvoltat împreună cu cora România vine natural în completarea serviciilor pe care foodpanda le oferă utilizatorilor. Flota noastră profesionistă de livratori este pregătită să livreze rapid și în siguranță toate produsele de care atât clienții foodpanda, cât și clienții cora au nevoie în această perioadă în care distanțarea socială este necesară. Prin acest parteneriat ne dorim să venim în întâmpinarea nevoilor actuale ale cât mai multor români și să îi încurajăm să stea acasă. Pentru început, serviciul de livrare expres va fi disponibil utilizatorilor noștri din București, urmând să îl extindem cât mai rapid și în alte orașe din țară”, a declarat Andreea Petrișor, Managing Director foodpanda România.

Clienții cora au de asemenea la dispoziție serviciul de livrari la domiciliu prin comanda pe www.cora.ro , dar si serviciul coraDrive, care presupune comandarea produselor dorite pe platforma www.cora.ro și ridicarea, de către clienți, a comenzilor din spațiile Drive disponibile în București – la toate cele 4 hipermarketuri cora , precum și la cora Brătianu în Constanța, cora Cluj-Napoca și cora Bacău. coraDrive este un serviciu extrem de util în această perioadă, deoarece limitează la minimum interacțiunea dintre persoane, pentru siguranța clienților și a personalului cora.