Dacă locuinţele dezvoltate în anii de „boom“ imobiliar au ajuns, în unele cazuri, să fie vândute sub preţul de construcţie, din lipsa cumpărătorilor şi ca urmare a presiunii finanţatorilor, unităţile locative construite în această perioadă nu beneficiază de acest „atu“ adus de criză. Singurele materiale care s-au ieftinit pe parcursul acestui an au fost BCA-ul şi termosistemul. Dacă oţelul-beton îşi reglează preţul pe pieţele externe, în ceea ce priveşte cimentul, cărămida, materialele lemnoase, ţigla sau termopanele, creşterile sunt puse, în principal, pe seama costurilor de producţie, dar au şi o bază speculativă.
„Preţurile au înregistrat uşoare creşteri pe baza scumpirii materiilor prime.  Totuşi, nu-mi explic această creştere, poate doar cea cauzată de scumpirea energiei. La noi, fie că se adânceşte criza, fie că îşi revine piaţa, preţurile sunt tot în creştere. În plus, odată cu scăderea cererii şi restrângerea activităţii, costurile de regie nu s-au diminuat în aceeaşi proporţie şi au fost susţinute prin creşteri de preţ. Vom rămâne pe creşteri şi în 2012“, a declarat Adriana Iftime, directorul general al Patronatului Societăţilor din Construcţii (PSC). Scumpirile au fost alimentate şi de neplata arieratelor către constructori. Antreprenorii cumpără produse de la furnizori sau de la producători care au stabilite anumite termene de plată. Din cauză că beneficiarii, în cele mai multe cazuri statul, nu îşi achită datoriile către constructori, aceştia nu îşi pot păstra angajamentele de plată. Astfel, producătorii şi-au dezvoltat un mecanism de protecţie şi îşi creează rezerve prin majorări de preţuri.
„Din păcate, socotelile sunt făcute pe principii politice, şi nu economice, iar atâta timp cât lucrurile nu se vor schimba, nu vom avea linişte în piaţă. Ar trebui promovate doar investiţiile cu şanse de realizare“, subliniază Iftime.
Fabrici blocate
Producătorii de materiale de construcţii care au fost loviţi cel mai puternic de reducerea cererii au fost cei din sectorul zidăriei. Pe această piaţă există o capacitate instalată de circa opt milioane de metri cubi, dublă faţă de cererea reală. În 2010, piaţa materialelor de zidărie (BCA şi cărămidă) a scăzut în volum până la 4,1-4,2 milioane de metri cubi, iar anul acesta a mai scăzut cu circa 10%, până la 3,8-3,9 milioane de metri cubi, nivel aproape de cel înregistrat în 2005.
„Surprinzător este că, deocamdată, niciun jucător important nu a dat faliment. Eu mă aşteptam ca anul acesta să intre în faliment unul sau doi. Lucrează variabil, o perioadă, după care se opresc. Majoritatea vor relua activitatea de producţie de abia prin martie anul viitor – o consecinţă atât a cererii scăzute, cât şi a majorării preţului gazelor“, a declarat Marius Marin vicepreşedintele Asociaţiei Pro BCA şi CEO al Macon-Simcor. Un exemplu elocvent pentru situaţia prin care trec producătorii de materiale de zidărie este Cemancon. Producătorul de blocuri ceramice din Zalău a închis, din luna septembrie, pentru o perioadă de circa şase luni, linia de producţie de la Recea, inaugurată în august anul trecut, în urma unor investiţii de 28 mil. euro. Măsura a fost luată din cauza stocurilor mari de cărămidă rezultate din calibrarea liniei de producţiei.
Estimările pentru anul viitor indică o nouă contractare a acestei pieţe, însă, în privința preţurilor, se indică o uşoară creştere. „Nimeni nu mai poate suporta costul utilităţilor (gaze şi electricitate). O continuare a scăderii ar fi contrară logicii economice. Anul acesta şi-au diminuat profiturile sau au mers chiar în pierdere. Acesta este al treila an de restructurări şi nu poţi găsi la infinit soluţii pentru reducerea costurilor“, explică situaţia Marius Marin. După ce, pe parcursul lui 2010, piaţa tencuielilor a înregistrat scăderi de preţ de până în 15%, anul acesta, noile costuri de producţie, au adus scumpiri cuprinse între 5% şi 15%.
„Deşi costurile materiilor prime au înregistrat creşteri cu procente cuprinse între 5% şi 15%, utilităţile crescând și ele, preţurile produselor prăfoase nu au înregistrat creşterea aşteptată, producătorii preferând să-şi macine marja în aşteptarea unor vânzări care să le permită «supravieţuirea»“, spune Marcel Bărbuţ, proprietarul AdePlast. Astfel, adezivii de termosistem, polistirenul şi tencuiala decorativă au înregistrat uşoare scăderi de preţ care au condus, per total, la reducerea preţului pentru termosistem la 31-32 lei/mp. Această reducere a fost alimentată şi de contracţia pieţei cu 8%-10% pe parcursul anului în curs. În prezent, peste 60% din vânzări se fac în lunile de vârf, adică iulie, august, septembrie şi octombrie, cererea provenind, în principal, din segmentul renovărilor.
Un nou an zbuciumat
Reprezentanţii patronatului din industria cimentului au anunţat că producţia a crescut uşor, în primele nouă luni ale anului, cu 2%-3% comparativ cu nivelul de 5,5 milioane de tone atins în aceeaşi perioadă din 2010. Chiar dacă vânzările se situează la un nivel similar cu cel de anul trecut, cimentiştii consideră că revenirea consumului se derulează într-un ritm lent. Plusul la vânzări vine în principal din înteţirea exporturilor.
„Anul acesta am remarcat o îmbunătăţire a sectorului comercial şi al infrastructurii, însă investiţiile în proiectele rezidenţiale sunt în continuare la un nivel redus, şi perspectivele pentru anul viitor nu sunt îmbucurătoare. Am urmărit încontinuu evoluţia mărfurilor şi a materiilor prime, însă o mare parte a materialelor de construcţii a înregistrat anul acesta o creştere a preţurilor, ca urmare a majorării preţurilor pentru combustibil, cărbune şi energie. 2012 va fi din nou un an dificil. Există o mare incertitudine în ceea ce priveşte dezvoltarea investiţiilor private şi, în particular, a celor din construcţii, având în vedere potenţialul impact pe care l-ar putea avea asupra României revenirea recesiunii în Europa şi America de Nord“, evidenţiază Daniel Bach, directorul general al Holcim România.
Preţul oţelului-beton a fost pe o linie ascendentă şi în acest an, în principal din cauza importurilor, a căror pondere în consumul intern este de 50%-55%. Principalele ţări de origine a importurilor de oţel-beton, respectiv Bulgaria, Ucraina şi Grecia, au evidenţiat creşteri de preţ cuprinse între 11% şi 19%. Bulgaria şi Ucraina asigură circa 80% din imporuri. Consumul de oţel-beton a urmat o evoluţie liniară, cu un volum de 455.000 de tone vândute în primele nouă luni.
„În mod optimist, pentru 2012 apreciem o creştere a consumului de oţel-beton cu maximum 10% faţă de 2010 şi 2011, adică un volum de cica 650.000 tone. Probabil că după o perioadă de evoluţie constantă a preţurilor în trimestrul patru din 2011, va urma o creştere uşoară în prima parte a anului viitor. Apreciem că această creştere va fi determinată, în primul rând, de preţul fierului vechi, care are o pondere însemnată în costul de fabricaţie, şi de evoluţia preţurilor de import ale oţelului-beton“, menţionează Călae Mândru, directorul adjunct al Asociaţiei Române a Distribuitorilor de Metal.
Standarde modificate
Intrarea în vigoare a normativului C 107, privind calculul coeficientului global de izolare termică la clădirile de locuit, care obligă beneficiarii de construcţii noi să aibă un grad de izolare termică de 1,3 W/mpK, a condus la comercializarea unui tip de tâmplărie termoizolantă de calitate superioară. Acest fapt a determinat o creştere a preţului mediu de vânzare la termopane până la 80 de euro/mp. În plus, s-au mai constatat uşoare creşteri de 2%-3% şi pe baza concurenţei crescute şi a scumpirii materiilor prime, cum sunt sticla şi PVC.
„În partea a doua a acestui an, s-a înregistrat o creştere îmbucurătoare, nu satisfăcătoare, a consumului de tâmplărie din zona privată. Datorită acestei creşteri, valoarea pieţei se menţine la acelaşi nivel ca în 2010, respectiv 300 de milioane euro. Anul acesta nu a mai fost avalanşa de falimente din ultimii doi ani. Selecţia naturală s-a petrecut în 2009 şi 2010“, explică Harilaus Kilaiditis, directorul executiv al Patronatului Producătorilor de Tâmplărie Termoizolantă. Învelitorile metalice au afişat un preţ constant în acest an, uşoarele variaţii care au existat fiind absorbite de producători. „Creşterile de preţ cu materia primă au fost absorbite de producători. Au fost creşteri de circa 5%-10%. Nu vă pot spune dacă producătorii vor face acelaşi lucru şi anul viitor, în eventualitatea unei continuări a acestei tendinţe în cazul materiilor prime“, spune Andrei Sulyok, directorul general al producătorului de profile metalice Lindab România.
În concluzie, piaţa materialelor de construcţii va avea un an 2012 la fel de dificil, însă cu resurse de supravieţuire tot mai puţine. Pe de o parte, producătorii sunt forţaţi să crească preţurile din cauza costurilor cu materia primă şi utilităţile, iar, pe de altă parte, cererea este tot mai scăzută.

5,6 mil. tone este producţia de ciment din primele nouă luni ale acestui an, în creştere uşoară cu 2%-3% faţă de perioada similară din 2010

8 mil. metri cubi este capacitatea instalată a pieţei de materiale de zidărie (BCA şi cărămidă), dublă faţă de cererea reală

Oamenii nu au bani sau, dacă au, nu ştiu cum vor evolua vremurile, şi atunci preferă o stare de expectativă. Neinvestind în construcţii noi, se orientează spre renovarea celor existente.
Marcel Bărbuţ, proprietar AdePlast

2012 va fi din nou un an dificil. Există o mare incertitudine în ceea ce priveşte dezvoltarea investiţiilor private şi, în particular, a celor din construcţii.
Daniel Bach, director general Holcim România

Te-ar putea interesa și: