Principalele motive pentru care posesorii de carduri efectuează retrageri de la ATM sunt  cheltuielile zilnice de mică valoare, plata întreţineri şi rata la credite, arată un sondaj realizat de Mastercard şi www.conso.ro. În fapt, aproximativ 30% dintre cei chestionaţi au bifat şi plata ratei. Dacă primele două motive ţin mai degrabă de disponibilitatea comercianţilor ori a asociaţiilor de locatari de a cheltui anumite sume pentru “tehnologizare”(instalarea de infrastructură acceptatoare), în ceea ce priveşte plata ratelor, băncile sunt singurele care ar avea un cuvânt de spus.
În contextul în care, de mai bine de doi ani, băncile din România duc campanii extrem de agresive pentru a promova plăţile electronice majorând comisioanele pentru plăţi la ghişeu ori plângându-se că românii nu ştiu încă să folosească cardul, absenţa posibilităţii de a achita rata cu cardul bancar poate fi interpretată ca o dovadă de ipocrizie.
Pentru această anomalie există şi o explicaţie tehnică: băncile nu sunt assimilate unui comerciant şi deci nu se supun legislaţiei care arată că orice comerciant care depăşeşte un anume nivel al încasărilor trebuie să accepte plata cu cardul.

Mirare mare printre angajaţii băncilor

"Noi nu suntem supermarket." Acesta a fost răspunsul unui consultant din call-ceter-ul unei bănci, întrebat dacă banca pe care o reprezintă oferă posibilitatea de a plăti ratele prin intermediul cardului bancar. De altfel, majoritatea celor 39 de bănci locale adoptă aceeaşi politică atunci când vine vorba despre această modalitate de plată. Doar câteva bănci, dintre care una doar în jumătate din sucursale, oferă posibilitatea ca propriii clienţi să achite ratele la credit prin intermediul cardului.
Nici în aceste cazuri nu vorbim însă despre tranzacţii directe pentru că băncile transformă POS-ul în bancomat, efectuează retrageri de pe card şi percep comisioane de până la 2% din suma reatrasă. Celelalte bănci oferă alternative sau justificări. „Dar de ce v-aţi dori să plătiţi rata cu cardul?", ne întreabă o doamnă. „Aveţi credit la noi şi nu aveţi şi cardul tot aici?", se miră un alt angajat bancar. 
„Puteţi face plata prin transfer bancar, dar nu este recomandabil, pentru că sunt costuri mari. Mai bine retrageţi bani de la bancomat şi apoi faceţi plata la ghişeu", ne îndeamnă cei de la BRD. Urmând sfatul şi presupunând că am retrage bani chiar de la automatul băncii respective, ar rezulta o cheltuială suplimentară de aproximativ 7,5 lei la fiecare rată de 1.000 de lei plătită (2,5 lei plus comisionul de 0,5% din suma retrasă).