De-a lungul istoriei, au mai fost asemenea momente celebre de ‘bank run’, ca de exemplu în Regatul Unit, în 1797, în timpul războaielor napoleoniene sau a crizei din 1929 din Statele Unite, sau, mai recent, în 2008, în Marea Britanie, în cazul băncii Northern Rock.

Acest risc este supravegheat îndeaproape acum, dat fiind că cele două crize financiare succesive, din 2008-2009, apoi din vara lui 2011, au diminuat încrederea consumatorilor în bănci. Potrivit unui sondaj al Institutului TNS efectuat pentru ING Direct în noiembrie 2011, pe un eşantion de 1.000 persoane, publicat la 17 ianuarie, o treime din francezi (29 %) şi-au pierdut încrederea în bănci, iar 46 % consideră că acestea nu acţionează în interesul lor.

Deocamdată, această neîncredere nu s-a materializat pe teren. Bancherii sunt încă liniştiţi. Ei spun că retragerile de bani sunt fenomene ‘marginale’. ‘Ne-a fost puţin teamă în toamna lui 2011, când au circulat zvonuri, nefondate, că băncile europene, şi mai ales cele franceze, ar fi rămas fără lichidităţi, spune un bancher care doreşte să-şi păstreze anonimatul. Au fost retrageri de bani în 2011, la sfârşitul lui septembrie şi începutul lui octombrie, dar limitate’.

Consumatorii au devenit conştienţi de faptul că o bancă, chiar solid capitalizată, se poate prăbuşi de azi pe mâine după ce, în 2008, banca americană Lehman Brothers a dat faliment. Criza datoriilor suverane din vara lui 2011 – accentuată la 13 ianuarie, prin pierderea triplului A de către Franţa – a contribuit la adâncirea acestei atmosfere de neîncredere şi a sentimentului de fragilitate generală a băncilor. Într-un an, acestea au pierdut peste o treime din valoarea lor în bursă.

Fără a se lăsa pradă panicii retrăgându-şi toate depozitele, un mare număr de clienţi, adesea mai înstăriţi, au decis, pentru a-şi securiza economiile, să-şi repartizeze depunerile la mai multe bănci. Este de fapt o recomandare a asociaţiilor de consumatori ca să poată beneficia de legea franceză privind garantarea depozitelor, plafonată la 100.000 de euro pe client şi pe fiecare unitate bancară.

‘Criza de încredere în bănci nu este vizibilă pe pieţele financiare. Dar discursul lui François Hollande, pronunţat duminică 22 ianuarie, în care atacă lumea finanţelor în faţa a 25.000 de persoane, nu face decât să mărească starea de confuzie’, afirmă Franklin Pichard, director al Barclays Bourse.
SURSA: Agerpres