În 2010, peisajul gastronomic al Capitalei s-a îmbogățit cu un restaurant italienesc care a devenit foarte repede un succes. Poziționarea foarte bună (aproape de Piața Victoriei, pe bulevardul Ion Mihalache) și prezența Patriziei Paglieri, cunoscută gurmanzilor bucureșteni de pe vremea când „ținea“ un restaurant ușor underground în Buftea, Al Casolare, au transformat noul local într-un „instant hit“, cum spun americanii. Renumele Osteriei Gioia a fost de la bun început legat în primul rând de mâncarea autentic italiană pe care o găseai acolo, incomparabil mai bună decât ceea ce puteai gusta în multe alte restaurante cu același specific din București. Era, fără îndoială, meritul Patriziei care moștenea o întreagă tradiție gastronomică din familie și care era cumva garantul calității. La sfârșitul anului, însă, aceasta a plecat de la Osteria Gioia și, cu această ocazie, lumea a aflat cu surprindere că ea nu era proprietară, ci doar un angajat cu parte la câștig. Foarte repede și-a deschis un nou restaurant, cu același meniu ca la Osteria.
Plecarea Patriziei nu a părut să strice bunul mers al lucrurilor la vechiul său loc de muncă. Iar asta pentru că Osteria a rămas un restaurant de top și calitatea mâncării nu s-a schimbat deloc. Însă e limpede că situația aceasta nu putea continua. Aveau nevoie de un nou chef. De preferat o personalitate mai puternică decât cea a Patriziei, care să schimbe meniul și să ducă Osteria către o nouă etapă. Evident, păstrând standardele de calitate și clientela destul de numeroasă pe care și-o crease. În urmă cu câteva luni această schimbare s-a produs, și noul chef al Osteriei a devenit Antonio Passarelli, bucătarul-vedetă cunoscut publicului mai ales datorită prezenței sale în emisiunea lui Dan Bitman de la TVR, „Dănuț SRL“.
Am revizitat Osteria Gioia acum o săptămână ca să văd ce schimbări a făcut Antonio Pasarelli în meniu. Recunosc că sunt un fan al Patriziei, deci un pic nostalgic după mâncarea pe care o găseam acolo pe vremuri. Însă am mers însoțit de câțiva oameni care puteau fi mult mai obiectivi, stabilind cu ei, de la început, că vom încerca să gustăm din cât mai multe feluri. Am ajuns primii la cină și am fost salutați chiar de Antonio Pasarelli, un lucru pe care Patrizia îl făcea și e bine că nu s-a schimbat.
Am studiat meniul și am discutat cu el despre preparatele cuprinse în acesta. Apoi am ales câteva dintre recomandările lui, impresionat de pasiunea cu care ni le prezenta. Impresia generală a fost foarte bună în privința mâncării. E clar că prin venirea lui Pasarelli bucătăria la Osteria s-a sofisticat și a căpătat o tentă mult mai modernă. Nu știu în ce măsură lucrul ăsta îi face fericiți pe vechii clienți. Pentru mine, lipsa vechilor mâncăruri din listă n-a fost un capăt de țară. În fond, pentru ele pot să merg la restaurantul Patriziei. Revenind la Osteria Gioia, cred că schimbarea era inevitabilă și că, prin venirea lui Pasarelli, Bucureștiul a mai câstigat o bucătărie de calitate.
Atmosfera la Gioia este aceeași ca și înainte, nu am remarcat nimic nou. Decorul este neschimbat, elegant și confortabil, însă destul de rece. Serviciul ireproșabil, ca de obicei, poate ușor prea letargic în anumite momente. Prețurile la fel de mari. Poate chiar mai mari.
Osteria nu a fost nici înainte un restaurant accesibil, însă meniul mai sofisticat făcut de Passarelli a crescut parcă și nivelul prețurilor.

Ce-am încercat și ne-a plăcut

Am început cina cu o salată de caracatiță pe pat de fasole verde (55 de lei), vitello tonnato (40 de lei) și o selecție de aperitive italienești (50 de lei). La felul doi am comandat o dorada la grătar (55 de lei) cu sparanghel tras în unt (17 lei), piept de rață în sos balsamic (95 de lei), un excelent miel la cuptor făcut în stil calabrez (75 de lei) și calamar umplut cu creveți, baby caracatiță, spanac și brânză pecorino (50 de lei). La desert am mâncat un Omagiu adus Siciliei, cu cremă de cannolo sicilian, biscuiți amaretti și fructe caramelizate (25 de lei) absolut delicios, mille feuille (25 de lei) și o tartă de mere și scorțișoară (20 de lei). Vinurile care ne-au acompaniat cina au fost Golem Alb de la Crama Bazilescu și Anima Chardonnay de la Cramele Săhăteni (100 de lei).

Mancare: 4 puncte din 5
Serviciu: 4 puncte din 5
Atmosfera: 4 puncte din 5

Osteria Gioia
Adresa: Ion Mihalache nr. 16
Tel: 021.311.37.50
www.osteriagioia.ro