Orange oferă viteze de internet mobil de până la 43,2 Mbps

Orange oferă viteze de internet mobil de până la 43,2 Mbps
Publicat de CAPITAL la 6 octombrie 2011, 13:49

Orange, liderul pieţei locale telecom, oferă din 6 octombrie, cea mai mare viteză pentru internetul mobil din România – până la 43,2 Mbps în Bucureşti.

Pentru a naviga la noua viteză de internet mobil, clienţii trebuie să fie în aria de acoperire 43,2 Mbps şi să folosească un modem compatibil.

Pentru accesul la viteze de până la 43.2Mbps, Orange oferă abonamentele cu trafic nelimitat Colibri 15 (cu primii 9 GB la viteze de până la 43,2 Mbps) şi Colibri 25 (cu primii 30 GB la viteze de până la 43,2 Mbps).

 Acestea includ opţiunea Cost Control prin intermediul căreia clienţii au garanţia că nu plătesc nimic suplimentar faţă de abonamentul lunar şi opţiunea Happy Night cu trafic gratuit pentru sesiunile de conectare desfăşurate între 00:00 şi 07:00. Orange are o ofertă specială pentru modemul Huawei E372, compatibil cu 43,2 Mbps, disponibil la preţuri începând de la 1 euro.

“Ca lider de piaţă Orange anunţă astăzi o nouă premieră în România care răspunde cererii crescute de internet mobil de mare viteză. După lansarea HD Voice, sunt onorat să anunţ astăzi o altă premieră – implementarea reţelei de acoperire cu viteze de până la 43,2Mbps în Bucureşti. Pentru utilizatori experienţa va fi una mai rapidă şi mai simplă, fapt ce reconfirmă angajamentul nostru de a îmbunătăţi experienţa digitală a clienţilor,” a declarat Jean-François Fallacher, CEO Orange România.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Info util
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.