Sistemul NFC permite efectuarea plăţilor cu ajutorul telefonului mobil, iar Fallacher a dat ca exemplu faptul că în Franţa deja se foloseşte acest sistem, iar oamenii pot plăti biletul de autobuz sau produsele, în magazin, direct de pe telefonul mobil.

"Near Field Communication (NFC) este o nouă posibilitate şi un serviciu care vor fi oferite de Orange. Credem cu tărie în acest nou serviciu, o tehnologie de nouă generaţie care permite să poată fi efectuate diverse plăţi wireless, cu telefonul mobil trecut prin faţa unui reader, fără să se trimită SMS. Este un serviciu care va fi lansat şi în România, dar nu pot avansa acum o dată", a spus Fallacher, marţi, într-o conferinţă de presă la Cluj.

La rândul său, Sorin Solcan, director vânzări al companiei a precizat că se lucrează, împreună cu reprezentanţii Primăriei Capitalei, la un proiect pilot pentru introducerea acestui sistem în Bucureşti, pentru plata parcărilor.

Cu ocazia aceleiaşi conferinţe de presă, Fallacher a mai spus că speră ca până la finalul anului noul telefon iPhone 4S să fie lansat în România.

"Aş vrea să vă ofer o dată precisă despre lansarea iPhone 4S în România. Există discuţii, avem o negociere intensă cu Apple pentru a oferi iPhone 4S în România. Sper ca în luna noiembrie să avem mai multe informaţii. Apple decide lansarea iPhone 4S în fiecare ţară în parte", a spus CEO Orange România.

De asemenea, operatorul de telecomunicaţii va oferi clienţilor din opt localităţi din Transilvania, până la finalul lunii noiembrie, viteze de internet broadband de până la 21,6 Mbps, în cadrul unui program de modernizare a reţelei care a costat 110 milioane de euro. Programul va continua până în 2015, moment în care investiţia se va ridica la 500-600 de milioane de euro.
Sursa: Agerpres