Soluţia Talent Management Cloud de la Taleo sprijină companiile în atragerea, dezvoltarea, motivarea şi păstrarea capitalului uman pentru a optimiza performanţa şi a impulsiona creşterea.

Împreună, Oracle şi Taleo vor dezvolta o ofertă completă de tip cloud destinată companiilor, pentru gestionarea operaţiunilor legate de resurse umane şi de dezvoltare profesională a angajaţilor. Este de aşteptat ca această colaborare să le permită angajaţilor şi managerilor să gestioneze eficient parcursul profesional de-a lungul întregii perioade de angajare, să le permită companiilor să păstreze talentele şi să optimizeze costurile şi să îmbunătăţească experienţa angajaţilor printr-o acomodare mai rapidă şi o colaborare mai bună cu membrii echipei prin intermediul unor unelte noi, precum social media.

Consiliul de administraţie al companiei Taleo a aprobat tranzacţia în unanimitate. Este de aşteptat ca tranzacţia să se încheie la jumătatea anului 2012, fiind supusă aprobării acţionarilor Taleo, anumitor aprobări ale organismelor de reglementare şi altor condiţii obişnuite de încheiere.

 „Gestiunea capitalului uman a devenit o iniţiativă strategică pentru companii”, a declarat Thomas Kurian, Executive Vice President, Oracle Development. „Soluţia de top de tip cloud pentru gestiunea talentelor de la Taleo este un plus important adus Oracle Public Cloud.”

  „Soluţiile integrate de tip cloud dezvoltate de Taleo pentru gestiunea talentelor optimizează modalitatea în care companiile angajează, gestionează, dezvoltă şi recompensează angajaţii şi le oferă companiilor instrumentele necesare pentru a valorifica cel mai important bun – oamenii”, a declarat Michael Gregoire, Chairman şi CEO, Taleo. „Parteneriatul cu Oracle ne oferă oportunitatea de a ne servi mai bine clienţii”.