OPEC prevede că, anul viitor, se vor consuma 88,9 milioane de barili zilnic. Conform calculelor, în 2012, consumul de petrol din Europa Occidentală va înregistra o scădere de 1,04%, aceasta fiind singura regiune din lume unde cererea de țiței se va diminua.
”Problema datoriilor din zona euro, care a lovit economiile țărilor din spațiul comunitar, a redus creșterea economică și, implicit, și cererea de petrol”, se arată într-un comunicat al OPEC.
America de Nord și statele dezvoltate din zona Pacificului vor consuma cu 0,26%, respectiv cu 0,31% mai mult petrol decât în 2011.
La rândul său, China își va mări anul viitor cererea de țiței cu 1,22%.  
Și America Latină, dar și Orientul Mijlociu vor consuma mai mult petrol decât anul acesta, cu o creștere de 2,82%, respectiv 2,52%.