La începutul ședinței de Guvern, în prezența ziariștilor acreditați la Palatul Victoria, premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Economiei, Varujan Vosganian să facă o prezentare a situației create la Oltchim. Iată ce a spus Vosganian: ” În legătură cu Oltchim, trebuie să vă spun că s-au încheiat rezultatele privind registrul creditorilor. Oltchim a bătut toate recordurile, nu există nici o altă unitate din industria prelucrătoare, care să fi avut vreodată o datorie atât de mare. 793 de milioane de euro este datoria acumulată în decursul timpului de către Oltchim şi situaţia este agravată şi de faptul că, practic, toate activele sunt ipotecate, societatea a mers în pierdere. Numai anul trecut, de pildă, capacitatea a fost de 40% cea utilizată, în condiţiile în care, totuşi, fondul de salarii a fost achitat integral. Aveţi dreptate că trebuie să avem în vedere situaţia salariaţilor. Noi le-am comunicat deja; dânşii când au venit ieri ştiau aceste lucruri, anume faptul că salariile din urmă vor fi plătite integral, e vorba cumulat de circa două luni în decursul timpului; vom plăti integral salariile până la sfârşitul lunii aprilie. Există sume şi doresc să mulţumesc Ministerului Muncii, doamnei Mariana Câmpeanu şi Ministerului Dialogului Social, doamnei Doina Pană, pentru concursul pe care ni l-au dat. Săptămâna viitoare, domnule prim-ministru, pe sarcina pe care am avut-o Ordonanţa 116, vestita Ordonanţă 116, va fi pe masa Guvernului, ea va permite onorarea drepturilor ce revin din contractul colectiv de muncă în ce priveşte salariile compensatorii. Astfel încât, în ce priveşte revendicările de această natură, noi, în jumătatea lunii aprilie, vom onora obligaţiile”.

Mari companii, interesate de privatizarea  Oltchim

În legătură cu ce se va întâmpla de acum înainte la Oltchim, Vosganian a spus: ” Programul pe care l-am stabilit în şedinţa de guvern la sfârşitul lunii ianuarie merge potrivit graficului. Săptămâna viitoare se vor întâlni creditorii şi va începe programul de redresare, programul de restructurare economică ce va avea ca finalitate privatizarea. Am restabilit relaţiile comerciale cu traderii care fuseseră alungați de tot felul de formule de căpuşare a companiei. Suntem acum în căutarea unei sume de circa 15 milioane de euro şi doresc aici să precizez că această sumă nu poate fi dată de la bugetul statului, pentru că legislaţia europeană interzice acest lucru. Încercăm o formulă care să aibă în vedere scoaterea de sub ipotecă a unor active şi utilizarea acestora şi, de asemenea, vă informez în avanpremieră, în premieră absolută, că există un număr important de oferte serioase din partea unor mari companii din domeniul industriei chimice şi care şi-au manifestat în scris intenţia de a participa la privatizarea Oltchim. Noi, de săptămâna viitoare, vom începe dialogul cu aceste companii. Dialogul nu va fi făcut public; nu dorim să reiterăm experienţa anterioară care a dus la eşecul privatizării, dar la timpul util vom prezenta aceste oferte în cursul unei proceduri transparente de privatizare”.

”Atenție la escroci!”

Premierul Victor Ponta i-a cerul ministrului Varujan Vosganian să continue dialogul cu oamenii de la Oltchim. ”Vreau să ne protejăm cât putem de tot felul de manipulări şi dezinformări; orice fel de mare investitor serios veţi discuta cu el şi eu îl voi primi. Atenţie la escroci! Că au mai fost nişte escroci care reprezentau pe nu ştiu cine şi aveau banii pe nu ştiu unde şi aţi văzut ce s-a întâmplat anul trecut”. Varujan Vosganian: ”Îmi permiteţi, dle prim-ministru, noi dorim să schimbăm filozofia din privatizare, în sensul că ne interesează cei care doresc să investească şi ne interesează mai mult nivelul investiţiilor ulterioare decât al preţului de vânzare”. Victor Ponta: ”Corect, da şi numărul de locuri de muncă care se salvează în urma privatizării. Voiam doar să anunţ public că aveţi sprijinul Guvernului pentru toate acţiunile pe care le faceţi şi că, evident, dacă va fi nevoie şi de mine personal, cu orice investitor serios – nu cu d-ăştia cu bani în pungă – sunt gata să mă văd şi să acordăm garanţia Guvernului pentru o operaţiune serioasă”.

Vinovații, pe mâna Parchetului

Victor Ponta a ținut să precizeze că rezolvarea problemei de la Oltchim rămâne prioritatea numărul unu a Guvernului. ”Însă, trebuie să o facem la modul serios şi poate, poate luna viitoare, după ce o să avem şi conduceri la Parchet, o să aflăm, totuşi, cum s-au cheltuit cei 800 de milioane, că este o gaură de 800 de milioane dată românilor – pe care o vom plăti toţi – nu? – din buzunar, că nu avem ce face. Chiar să nu fie nimeni vinovat de 800 de milioane de euro, chiar să nu se întâmple nimic? Ştiu că s-au făcut plângeri penale, sunt în lucru. Dacă acum, cu toate datele – că de-aia s-au apărat atât de mult să nu ajungă la documente administratorul judiciar – acum, cu toate datele, poate găsim şi vinovaţii şi le mai luăm din bani”- a spus Ponta.

Te-ar putea interesa și: