Printre cei mai mari consumatori de gaze se numără și producătorii de îngrășăminte. Astfel, plafonarea prețului la gaze, stabilită prin OUG 114 vine în întâmpinarea lui Ioan Niculae, patronul Interagro, societate aflată în insolvență.

„În ceea ce privește OUG 114, este o ordonanță care trebuie aplicată (…). Da, e bine că Ioan Niculae este ajutat, că i se plafonează prețul la gaze. Da, este bine că a anunțat că redeschide toate fabricile. Da, e bine că va avea o cifră de afaceri de un miliard de euro care intră în economie. Da, ordonanța asta ajută să se întâmple toate aceste lucruri”, a spus Vasilescu.

Potrivit unor surse citate Hotnews, „măsura cu reducerea și plafonarea prețului la gaze l-ar avantaja pe omul de afaceri Ioan Niculae, care ar fi făcut demersuri pentru obținerea unor prețuri avantajoase la gaze, astfel încât să poată relansa afacerea”.

Ioan Niculae este judecat în dosarul Romgaz, unde este acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat și delapidare. Printre acuzațiile aduse de procurori se numără și faptul că, la începutul anului 2005, grupul infracțional organizat condus de Ioan Niculae ar fi realizat delapidarea SNGN Romgaz SA, în sensul obținerii de gaze naturale la prețuri inferioare celor practicate în mod normal, prin obţinerea în mod ilicit de discounturi comerciale pe care SC Interagro SA nu era îndrituită a le obţine. În același dosar este judecat și fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu. Prejudiciul total se ridică la 282.630.330 lei.