Obama, care a încheiat la Everett (statul Washington, nord-vest) un turneu de trei zile axat pe industrie dar şi pe campania sa electorală, a promis că „nu va rămâne pasiv atunci când concurenţii noştri nu respectă regulile” comerţului internaţional.
Preşedintele american, criticat pentru presupusa sa indulgenţă faţă de Beijing, joi, de către candidatul la învestitura republicană Mitt Romney, şi-a reafirmat angajamentul de a ancheta „practicile neloiale ale unor ţări precum China sau ale unor locuri ca Europa”.
Liderul de la Casa Albă a cerut Congresului, unde adversarii săi republicani sunt în poziţie de forţă, să prelungească în continuare contractul cu banca import-export, un organism public care împrumută întreprinderilor americane pentru a le facilita exporturile.
Barack Obama a declarat în prezenţa angajaţilor Boeing că a dat ordin acestei bănci să „permită întreprinderilor americane să lupte cu arme egale oferindu-le aceeaşi finanţare la exporturi ca şi cea pe care o primesc şi concurenţii lor pe nedrept de la alte ţări”.
Obama, candidat şi la alegerile din 6 noiembrie, a revenit la Washington vineri seara, după un turneu de trei zile în cursul căruia a vizitat o uzină din Wisconsin (nord),  Los Angeles şi San Francisco (California, vest), unde a strâns de asemenea fonduri pentru campania sa electorală.
Sursa: Agerpres