O treime din maşinile germane sunt vândute în China
Aproximativ 30% dintre autoturismele produse de constructorii germani în 2014 au fost vândute în China, potrivit unui raport publicat, luni, de firma de audit Ernst & Young, transmite DPA.
Comparativ, în 2009, mai puţin de o cincime (18%) dintre autoturismele produse în Germania au fost vândute în China.
Anul trecut, primii trei constructori auto germani (BMW, Daimler şi Volkswagen) au controlat 22,5% din piaţa auto chineză, în creştere cu 0,8 puncte procentuale faţă de 2013.
Cel mai mare succes a fost înregistrat de grupul Volkswagen, care a ocupat o cotă de piaţă de 18,7% în China, cea mai mare piaţă auto din lume.
Conform raportului Ernst & Young, în acest an, China va devansa Uniunea Europeană pentru a deveni cea mai importantă piaţă pentru constructorii auto germani, în special pentru BMW, Daimler şi Volkswagen.
AGERPRES
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





