Odată cu maturizarea pieţei de comunicare, specialiştii în publicitate, media sau branding încearcă să convertească experienţa câştigată în multinaţionale în businessuri personale.

După plecarea de la agenţia de publicitate DDB Bucureşti, „blindat“ cu aproape zece ani de experinţă în creaţia publicitară, Marius Negrea, pentru cunoscuţi Sam, şi-a deschis propriul birou de consultanţă în creaţie. „N-am plecat neapărat ca să devin consultant independent, dar nici mult nu a durat ca să îmi dau seama că era singura opţiune reală pe care o aveam“, explică Negrea. Astfel, la sfârşitul primăverii din acest an, el s-a asociat cu Andrei Cârcu, art director, şi au fondat firma Mark. Primul client l-au câştigat în urma unui pitch, la care au fost invitaţi de oameni pentru care lucraseră anterior. „Acesta este unul dintre beneficiile anilor petrecuţi în agenţii mai mari sau mai mici – prin chiar natura job-ului, cunoşti mulţi oameni. Depinde doar de tine să îi faci să te ţină minte şi să-şi dorească să mai lucraţi împreună“, adaugă Marius Negrea.

Consultanţa este un business bazat în mare măsură pe încredere, susţin specialiştii. Cel puţin în prima fază a dezvoltării unei afaceri în domeniul consultanţei, până ce compania are un grad de recunoaştere pe piaţă şi un portofoliu relevant, primii clienţi sunt cei care te cunosc deja, cu care ai avut relaţii de afaceri, pe care i-ai convins într-un anumit moment că se pot baza pe recomandările tale, susţine Mona Ursu, managing partner la BrandFusion. După ce a acumulat experinţă în comunicare la Media Initiative, Connex şi Brandient, Mona Ursu a demarat, în 2005, un business personal de consultanţă în branding. În prezent, ea lucrează constant cu trei consultanţi seniori, doi designeri şi un copywriter, pentru clienţi precum Albalact, Holcim şi Novensys.

Companiile româneşti cresc businessul consultanţilor

Dacă pentru unii aceste afaceri reprezintă o nouă etapă în carieră, pentru alţii este o continuare firească a activităţii. Aura Iordan, director la Media Management Institute, a ales să îşi deschidă o firmă proprie de consultanţă în media după ce mai mulţi ani a desfăşurat o activitate similară ca angajat sau colaborator al Ringier, Pro TV şi Asociaţia Mondială a Ziarelor.

Apariţia firmelor de consultanţă este în strânsă legătură cu dezvoltarea industriei de comunicare locală, respectiv cu nevoia tot mai mare de astfel de servicii. Piaţa actuală de comunicare a ajuns la un grad de maturitate care cere instrumente noi, rafinate, pentru diferenţierea, creşterea şi consolidarea afacerilor, iar consultanţa în comunicare trebuie să fie o punte de acces la aceste instrumente, este de părere Mona Ursu. Dincolo de aceste aspecte, sectorul se confruntă şi cu o criză acută de oameni cu experienţă bogată în domeniu, explică Alexandra Rusu, senior partner la MGT Business Services, firmă de consultanţă în marketing.

Experienţa reprezintă cea mai importantă „investiţie“ pentru a demara o astfel de afacere. „Cred că cea mai mare resursă, nu investiţie, este experienţa acumulată în anii de muncă în calitate de angajat, pe care o fructific acum doar pentru mine“, consideră Doru Panaitescu, fondator al firmei de consultanţă pe marketing online Marketeer.net. În rest, cheltuielile iniţiale ţin mai mult de înregistrarea firmei şi de găsirea unui sediu. „Aveam deja computere şi telefoane mobile, şi tot ce a urmat se încadrează la costuri operaţionale: chirie, abonament la internet, consumabile, benzină şi aşa mai departe“, susţine Marius Negrea.

Afacerile independenţilor cresc încet, dar sigur

Pe de altă parte, Mona Ursu spune că investiţia de pornire – cea de susţinere financiară a unei echipe profesioniste, la care se adaugă investiţia în bunurile tangibile – poate fi recuperată în primul an. Nici veniturile obţinute până acum de consultanţi nu sunt deosebit de mari. „Nu vă aşteptaţi la cifre uriaşe. Estimez sub 100.000 de euro pentru 2008. E totuşi o afacere «one man show», în proporţie de 90%“.

BrandFusion, firma Monei Ursu, va înregistra, la sfârşitul acestui an, o cifră de afaceri de circa 100.000 de euro, care se va dubla în 2008, potrivit estimărilor consultantei. Veniturile din consultanţă în media ale Aurei Iordan sunt de aproape 50.000 de euro pentru acest an, creşterea pentru 2008 fiind estimată la 25%.

Perspectivele acestor afaceri sunt bune, deoarece tot mai multe firme, mai ales româneşti, apelează la serviciile de consultanţă în comunicare. Pe de altă parte, specialiştii din domeniu îşi propun, pe termen mediu, fie să îşi extindă serviciile pe care le oferă, fie să îşi consolideze brandul. Mona Ursu, de exemplu, intenţionează ca la anul să promoveze intens programele de branding intern pentru a îşi extinde afacerea.

Eficienţă

Spre deosebire ţările vestice, unde beneficiile consultanţei în comunicare sunt cunoscute de companii, în România se apelează mai mult la resursele interne. Aura Iordan spune că este dificil şi păgubos pentru o companie să disloce angajaţi din partea operaţională pentru diferite proiecte, deoarece aceştia fie nu le acordă suficient timp şi interes, fie îşi ignoră responsabilităţile zilnice. Pe de altă parte, un consultant extern beneficiază de cele mai multe ori de ani de experienţă în companii multinaţionale, în care învaţă ce tehnici de comunicare pot fi aplicate într-un business pentru a avea succes.

Consultanţă – servicii variate

80-9042-30_alexandrarusu.jpgAlexandra Rusu – MGT Business Services

După 15 ani de marketing, acumulaţi la conducerea departamentelor din McDonaldís, Unilever şi Ursus Breweries, Alexandra Rusu a ales să devină consultant independent. Firma sa oferă servicii similare unui departament de marketing extern, de la poziţionarea şi dezvoltarea portofoliului de produse la strategie şi planificarea bugetelor, pentru clienţi precum Albalact, Tusnad, European Drinks sau Solex.

80-9043-30_aura7.jpgAura Iordan – Media Management Institute

A lucrat, în general, pe partea de dezvoltare, la Pro Sport, Ringier Europa, Pro TV şi ca business analyst la Asociaţia Mondială a Ziarelor.

Oferă servicii de management de proiect, studii de oportunitate privind lansări, achiziţii, strategii de abonamente, reorganizarea reţelelor naţionale de distribuţie etc. Firma sa activează atât individual, cât şi în cadrul unui consorţiu internaţional, printre clienţi numărându-se Financial Times, Irish Times.

80-9044-30_panaitescu.jpgDoru Panaitescu – Marketeer.net

Are o experienţă de circa nouă ani în marketing online, în companii precum Astral Telecom, ARBOmedia şi Initiative. Este doctorand în marketing online la ASE, unde susţine şi cursuri în domeniu.

Oferă training în zona de advertising online, strategie media pe internet, consultanţă pre şi pro online şi alte servicii conexe, destinate în special agenţiilor de media/publicitate, clienţilor de publicitate, furnizorilor şi regiilor de media.