Numărul firmelor radiate în România a depăşit 35.000 după primele 9 luni. Este o scădere importantă faţă de anul precedent
Registrul Comerţului a prezentat datele privind situaţia firmelor radiate la nivel naţional. Comparativ cu primele nouă luni din 2019, totalul radierilor a scăzut semnificativ.
Scădere importantă a numărului de firme radiate la nivel naţional: potrivit statisticilor oferite de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), numărul firmelor radiate la nivel naţional a scăzut cu peste 56% în primele nouă luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2019, până la 36.337 radieri.
Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul Bucureşti – 5.774 (cu aproape 41% mai puţine faţă de ianuarie-septembrie 2019) şi în judeţele Cluj – 1.696 (minus 46,07%), Constanţa – 1.597 (minus 33,68%) şi Timiş – 1.565 (minus 45,12%).
La polul opus, cele mai puţine radieri au fost consemnate în judeţele Ialomiţa – 244 (în scădere cu 60,71% faţă de aceeaşi perioadă din 2019), Covasna – 258 (minus 60,67%) şi Călăraşi – 297 (minus 65,59%), transmite Agerpres.
Cele mai mari scăderi ale numărului de firme radiate, în judeţele Olt, Gorj şi Maramureş
În primele nouă luni din 2020, în niciun judeţ nu s-au înregistrat creşteri ale numărului de radieri, în timp ce scăderile cele mai semnificative au fost consemnate în judeţele Olt (minus 76,25%), Gorj (minus 75,55%) şi Maramureş (73,02%).
Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 9.796 (minus 60,5% raportat la ianuarie-septembrie 2019), construcţii – 3.392 (minus 56,33%) şi activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 3.087 (minus 52,19%).
În luna septembrie 2020 au fost înregistrate 4.082 de radieri, cele mai multe în Bucureşti (698) şi judeţele Timiş (235), Cluj (205), Iaşi (170) şi Constanţa (169).
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





