Notă de informare despre Banca Naţională de Dezvoltare, discutată în ședința de Guvern. Plan de relansare economică
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea
În cadrul deschiderii ședinței de Guvern de vineri, ministrul Finanțelor Publice, FLorin Cîțu, a vorbit despre o notă de informare privind Banca Națională de Dezvoltare.
„Astăzi o să avem la ‘Confidenţiale’ o notă de informare despre Banca Naţională de Dezvoltare”, a transmis ministrul Finanţelor, la începutul şedinţei.
„Deci, avem şi memorandumul pe Banca Naţională de Dezvoltare aici. Trebuie să ne coordonăm şi cu Banca Naţională pe acest subiect şi chiar vă propun să avem o întâlnire specială pe tema asta”, a replicat premierul Ludovic Orban.
Ce este Banca Națională pentru Dezvoltare
Înfiinţarea BND este inclusă în Planul de Relansare Economică, prezentat la începutul lunii iulie de Guvern. Banca Naţională de Dezvoltare va fi o instituţie de credit pentru proiecte de investiţii, înfiinţată „după modelul altor bănci de dezvoltare din Uniunea Europeană care contractează împrumuturi pe pieţele de capital şi acordă finanţări, în condiţii avantajoase, pentru proiecte de investiţii care sprijină obiectivele naţionale de interes strategic”.
Ce țări au o bancă de dezvoltare
Germania deține banca de dezvoltare KfW, prin care derulează programe anticriză pentru companii. De asemenea, și Coreea de Sud are o bancă de dezvoltare, aceasta deținând acțiuni la mai multe companii.
Pentru ca o bancă de dezvoltare sau fond de investiții să funcționeze bine este necesar ca acestea să facă investiții în proiecte sau companii care să le aducă profit.
Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





