Nordis Group a adus pe piața din România un nou concept de investiție, prin care cumpărătorii investesc într-un produs financiar reprezentat de o proprietate imobiliară. Investiția într-o cameră sau apartament de hotel, operat în totalitate de Nordis, reprezintă cel mai atractiv produs imobiliar de pe piață, oferind multiple avantaje financiare.

Investitorii beneficiază de un venit pasiv începând cu 6.240 Euro anual sub forma unui randament de 7% pe an, garantat prin contract pe 30 de ani, o vacanță anuală gratuită cu o valoare de peste 2.000 Euro, aprecierea proprietății cu peste 40% după momentul lansării, proprietatea fiind un bun ușor vandabil, prin atractivitatea venitului imediat garantat contractual pentru următorul cumpărător.

Predarea apartamentelor va avea loc zilnic, atât la biroul din Mamaia, cât și la sediul principal din București, până la finalul anului, urmând semnarea contractelor de vânzare-cumpărare pentru până la 1.000 de apartamente, atât din divizia hotelieră, cât și din cea rezidențială.

După predarea apartamentelor, Nordis Group va achita proprietarilor venitul pasiv, în funcție de valoarea investiției făcute. Suma corespondentă fiecărei luni începe de la 520 Euro pentru cumpărătorii noi și asigură un randament anual de 7%, superior altor forme de investiție de pe piață.

Primii proprietari Nordis Mamaia intră oficial în comunitatea investitorilor Nordis și vor simți plusurile unei investiții inspirate.

„Un carusel de emoții pozitive – așa putem descrie tot parcursul proiectului Nordis Mamaia. Am început cu un vis mic, iar când a apărut oportunitatea, am ales să ridicăm standardul și să ne setăm obiective mărețe, de a dezvolta cel mai mare ansamblu hotelier și rezidențial de 5 stele din România, cu facilități diverse, care mențin atractivitatea turistică pe tot parcursul anului. Am învins perioada dificilă cauzată de pandemie, război și inflație și am început predarea primelor 1.000 de apartamente din etapa I și ne pregătim pentru deschiderea hotelului, ce va avea loc la finalul anului 2022”, arată Emanuel Poștoacă, fondator Nordis Group.

Ansamblul Nordis Mamaia 5 stele este un ansamblu mixt, dezvoltat în două etape, la cele mai înalte standarde de calitate, siguranță și eficiență energetică, în conformitate cu normele certificării GREEN Homes.

Prima etapă include două clădiri hoteliere și două rezidențiale, ideale pentru locuințe de vacanță cu vedere spre Marea Neagră și Lacul Siutghiol. Stadiul lucrărilor la etapa a doua a ansamblului Nordis Mamaia vizează pregătirea fundației prin introducerea a 400 de piloți forați la o adâncime de 24 de metri. Termenul de predare a fazei a doua este planificat pentru finalul anului 2023.

Proiectul a fost demarat în mai 2019, având ca obiectiv construirea a două clădiri emblematice, în zona de nord a stațiunii Mamaia.

În iunie 2020, prima clădire era deja finalizată și, în pofida tuturor dificultăților create de pandemie, lucrările de construire au continuat, pentru ca în prezent, etapa I, formată din patru clădiri, să fie aproape finalizată.

În 2021, Nordis Group a achiziționat terenul alăturat pentru a putea dezvolta o a doua etapă a proiectului și mai multe puncte de atracție, divertisment, relaxare și petrecere a timpului liber, având astfel posibilitatea de a oferi un mix unic de facilități pe litoralul românesc: SPA de 3.200 mp, sală de fitness, piscine interioare și exterioare, restaurante și cafenele, sală polivalentă pentru evenimente, loc de joacă, cinema VIP, centru de recuperare medicală.

Nordis Mamaia este cel mai mare hotel de leisure din Europa, conform evaluării realizate de Horwath HTL, lider în consultanță și evaluare hotelieră.

Despre Nordis Group

Cu investiții în valoare de 424,5 milioane Euro, Nordis Group este un grup de companii fondat în 2008, în România, cu capital 100% românesc și specializat în dezvoltarea ansamblurilor hoteliere și rezidențiale premium. Grupul de firme Nordis este format din 7 entități: Nordis Development, Nordis Construct, Nordis Architecture, Nordis Hotels, Nobileo (membru Nordis Group), Nordis Travel și Nordis Property Management. În prezent, Nordis Group are 4 șantiere în lucru pentru ansamblurile hoteliere și rezidențiale Nordis Mamaia, Nordis Sinaia și Nordis Brașov, precum și pentru imobilul rezidențial Nordis View, din București. Nordis Group își propune să devină lanțul hotelier de 5 stele numărul 1 din România pe segmentul leisure.