Studiul relevă că "rolul unui manager de risc într-o instituţie financiară a crescut semnificativ odată cu izbucnirea crizei financiare, 68% dintre respondenţi declarând că au acum un statut mai important în cadrul organizaţiilor în care lucrează. Maturizarea departamentelor de gestiune a riscurilor are un impact direct asupra riscului pe care companiile sunt acum dispuse să şi-l asume. 34% dintre respondenţi declară că apetitul pentru risc a crescut, în ultimii trei ani, comparat cu doar 18%, în 2009".

Raportul Marsh indică un acord general în rândul managerilor de risc, care consideră, în proporţie de 61%, că noile reglementări din domeniu au făcut foarte puţin, sau deloc, în sensul reducerii expunerii la riscurile operaţionale. Mai mult, doar 14% consideră reglementarea un risc major în următoarele 18 luni.

Documentul subliniază, de asemenea, că există o creştere a atenţiei acordate riscurilor asociate lichidităţii şi creditului comercial. Peste două treimi dintre respondenţi (69%) au subliniat riscul de credit comercial, iar 56% au ales riscurile legate de lichidităţi drept prioritare în următoarele 18 luni, comparativ cu 37% şi respectiv 22%, în 2009.

Potrivit studiului, riscurile prioritare pentru instituţiile financiare sunt creditul comercial – 69%, competitorii – 15%, lichiditatea – 56%, riscurile legate de piaţă – 15%, riscurile operaţionale – 25%, reglementarea şi protecţionismul – 14%, inflaţia – 24%, condiţiile economice globale – 12%.
SURSA: Agerpres