Noi tensiuni între Washington și Moscova. SUA acuză Federația Rusă la ONU că a apărat regimul Assad în pofida atacurilor sale cu arme chimice.

Damascul acuză însă la rândul său o ”linie ostilă şi politizată” a statelor occidentale și respinge ferm acuzațiile.

Noi tensiuni între Washington și Moscova. Contre la ONU

Rusia a ”blocat toate eforturile de a se încerca tragerea la răspundere” a Siriei pentru utilizarea de arme chimice, a acuzat joi ambasadoarea SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, în cadrul unei videoconferinţe a Consiliului de Securitate, relatează AFP.

”Ştim cu toţii că regimul (lui Bashar al-Assad) a folosit în mod repetat arme chimice. Atunci, de ce guvernul sirian nu a fost tras la răspundere?”, a întrebat ea.

”Răspunsul este din păcate simplu. Regimul Assad a încercat să evite să fie tras la răspundere prin obstrucţionarea unor investigaţii independente şi subminarea rolului şi activităţii OIAC (Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice)”, a adăugat ambasadoarea, care a participat la prima sa reuniune a Consiliului de Securitate privind Siria.

”Şi aliaţii regimului, în special Rusia, au încercat, de asemenea, să blocheze toate eforturile pentru a trage la răspundere” regimul lui Bashar al-Assad, a spus ea.

Rusia: ”Siria a scăpat de toate arsenalele sale chimice”

”Rusia a apărat regimul Assad în pofida atacurilor sale cu arme chimice, a atacat activitatea profesională a OIAC şi a subminat eforturile de a trage la răspundere regimul Assad pentru utilizarea armelor chimice şi numeroase alte atrocităţi”, a insistat diplomata americană.

„La sfatul Rusiei, Siria s-a alăturat OIAC cu bună credinţă şi a scăpat de toate arsenalele sale chimice”, a dat asigurări omologul ei Vasili Nebenzia, fapt de care occidentalii se îndoiesc puternic.

Potrivit ONU, care a acuzat în trecut Siria de atacuri chimice, Damascul nu a răspuns încă la cele 19 întrebări adresate în ultimii ani cu privire la instalaţiile care ar fi putut fi utilizate la producerea sau depozitarea de arme chimice.

Susţinând că este în conformitate cu dreptul internaţional, Siria a infirmat toate acuzaţiile făcute de Occident, în frunte cu SUA. ”Siria respinge această linie ostilă şi politizată”, a răspuns joi noul său ambasador la ONU, Bassam al-Sabbagh.