Noi modificări la CFR Călători. Cum vor fi afectați pasagerii
În contextul epidemiei de coronavirus care ia cu asalt țara, CFR Călători a decis modificarea de rezervare a locurilor în trenuri pentru asigurarea protecţiei călătorilor pe perioada stării de urgenţă.
Astfel CFR va aplica regula – un loc liber, un loc ocupat, informează, joi, compania.
„Pentru combaterea răspândirii infecţiei cu COVID-19 şi pentru protecţia, siguranţa şi securitatea călătorilor şi a personalului propriu, CFR Călători a decis să ia măsuri pentru a asigura spaţiu între pasageri, în trenuri. Se va aplica regula – un loc liber, un loc ocupat – astfel încât pasagerii să stea dispersaţi într-un vagon. Acelaşi principiu se aplică şi în cazul vagoanelor de dormit sau cuşetă”, precizează reprezentaţii CFR Călători.
De asemenea, personalul de tren a fost instruit să avizeze şi să îndrume călătorii care stau pe locuri alăturate, pe locurile libere pentru a respecta distanţa minimă recomandată.
Numărul de vagoane a fost suplimentat
În ceea ce privește trenurile cu potenţial de aglomerare (navetă), CFR Călători a suplimentat deja numărul de vagoane cu 25. În plus, alte 25 de vagoane vor fi introduse în compunerea trenurilor care circulă mâine.
„Facem apel la toţi pasagerii să respecte regulile de igienă şi comportament emise de Ministerul Sănătăţii şi autorităţile abilitate, în vederea restrângerii răspândirii infecţiei cu COVID-19 şi a efectelor acesteia pe teritoriul ţării noastre”, precizează sursa citată, potrivit Agerpres.
Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





