Imbri a spus clar. Facem ce am făcut anul trecut

Medicul Emilian Imbri, managerul Spitalului ”Victor Babeș” din Capitală a vorbit, vineri seara, la România TV despre perioada Sărbătorilor Pascale din acest an. El a precizat că anul acesta nu va fi diferit de cel de anul trecut în ceea ce privește Paștele.

“Ţineţi minte discuţia de anul trecut. Am senzaţia că trecem atât de rapid prin momente similare şi atât de rapid se succed aceste sărbători încât practic te apucă un sentiment de spaimă când te gândeşti că iar vine Paştele şi iar te gândeşti ce o să facem. O să facem ce am făcut şi anul trecut. ”, spune medicul.

”Măcar să ajungem să fim sănătoși”

El a mai precizat că anul trecut au existat mai multe controverse, atât din partea Bisericii, cât și din partea instituțiilor statului. El a mai spus că nimeni nu va trece peste sărbători precum Învierea sau Crăciunul.

”Anul trecut au fost controverse, atât din partea reprezentanţilor Bisericii, cât şi din partea instituţiilor statului. Măcar să ajungem şi să fim sănătoşi, să putem trece peste aceste sărbători şi să nu ajungem în a face atât de multe dorinţe ale noastre, mersul în cluburi, în baruri, să se amestece cu nemulţumirea faptului că nu putem merge la Înviere. Nimeni nu trece peste sărbători precum Învierea sau Crăciunul”, a spus dr. Emilian Imbri la România TV.

Amintim că anul trecut, Sărbătorile Pascale au fost petrecute diferit față de ceilalți ani din cauza pandemiei de coronavirus. La acel moment România, precum și alte țări, se aflau în stare de urgență.

Lockdown-ul, un scenariu posibil?

Autoritățile au precizat de mai multe ori că nu au de gând să instaureze carantină națională de Paște. Chiar premierul Florin Cîțu a promis oamenilor că nu vor fi închiși în case.

”Nu există NICIUN scenariu în care România intră în lockdown. Am promis că ținem România deschisă de Crăciun și de Revelion, ne-am ținut de cuvânt. Vă asigur că așa va fi și în perioada Sărbătorilor de Paște.”, spune premierul.

El a mai precizat că se poate reveni la o viață normală dacă vom continua să fim responsabili, precizând că în perioada următoare vom primi noi doze de vaccin.

”Revenim la normalitate, împreună, dacă vom continua să fim responsabili!
În luna martie primim 2.6 milioane doze de vaccin.
În luna aprilie primim cel puțin 3.1 milioane doze de vaccin.
Am avut grijă să aloc resursele necesare ca până la finalul lunii septembrie să avem cel puțin 10.4 milioane de români vaccinați cu ambele doze de vaccin.”, spune Florin Cîțu.

Ideea unui lockdown este refuzată și de șeful statului

Șeful statului, Klaus Iohannis, a vorbit marți după amiaza, în cadrul unei declarații de presă de la Palatul Cotroceni, despre un lockdown național cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Potrivit președintelui, conducătorii țării nu au în vedere un lockdown de Paște.

„Pot să vă spun foarte clar, dragi români, că nu avem în vedere un lockdown de Paşti”, a mai afirmat Iohannis.