Steve Jobs a înfiinţat Apple în anul 1976 împreună cu Steve Wozniak. Steve avea pe atunci 21 de ani şi pentru a porni compania acesta şi-a vândut dubiţa Volkswagen pe care o avea şi pe care a primit 1.300 de dolari. Doi ani mai târziu acesta a scos pe piaţa computerul LISA, care avea să redefinească lumea calculatoarelor personale.

În acelaşi an, prietena lui de atunci, Chris-Ann Brennan o năştea pe fiica lor Lisa. Steve Jobs nu dorea o fiică şi susţinea că numele calculatorului LISA nu are legătura cu copilul. El spunea că LISA vine de la “Local Integrated Software Architecture”. Jobs chiar a jurat în curtea de judecată că el este steril şi infertil, aşadar nu avea cum să facă un copil. Chris-Ann Brennan şi Lisa au trăit mulţi ani din ajutor social.

Pe 18 martie 1991, soţia lui Jobs  Laurene Powell a rămas însărcinată. În loc să organizeze o ceremonie opulentă, Jobs a organizat să fie căsătorit cu aleasa lui la Yosemite National Park, situat la o distanţă de patru ore cu maşina de casa lui din Woodside. Cei doi au fost căsătoriţi de călugărul budist Chino Kobin, care îi era prieten de mult timp.  Şase luni mai târziu, Laurene a dat naştere primului lor copil, Reed Paul Jobs. Au urmat fiicele Erin, în august 1995, şi Evem în anul 1998.

Prima fiică a lui Jobs, Lisa Brennan Jobs (32 ani) este în prezent scriitoare şi locuieşte în New York. Ea a scris la un moment dat pe blog că Steve Jobs s-a interesat de ea abia când era adolescentă. El a trimis-o la Harvard unde şi-a descoperit pasiunea pentru scris. Ea a mai scris că în ultimii ani a avut o relaţie apropiată cu tatăl său, aşadar este posibil ca acesta să îi fi lăsat o parte din avere.

Steve Jobs a decedat, miercuri, la vârsta de 56 de ani. Averea sa este estimată la 7 miliarde de dolari de revista Forbes.