"Legăturile din sectorul comerţului, turismului şi investiţiilor străine directe dintre CEE şi Marea Britanie sunt limitate. Slovacia (rating A2 cu perspectivă stabilă), Cehia (rating A1 cu perspectivă stabilă) şi Ungaria (rating Ba1 cu perspectivă pozitivă) au cele mai mari expuneri comerciale dar acestea nu reprezintă mai mult de 5% din PIB. Bulgaria (rating Baa2 cu perspectivă stabilă) şi Polonia (rating A2 cu perspectivă negativă) au nivel minim al expunerii la schimbările intervenite în turismul şi investiţiile străine directe din Marea Britanie", a afirmat analistul Evan Wohlmann. 

De asemenea, Moody's nu anticipează o reevaluare semnificativă a apetitului de risc al investitorilor pentru CEE. Pe termen scurt, volatilitatea de pe pieţele financiare generată de incertitudinile actuale va afecta probabil monedele din CEE, deşi nu pentru mult timp. În schimb, agenţia se aşteaptă ca, pe termen mediu, investitorii să se concentreze pe fundamentele solide ale regiunii. 

Deşi riscul fragmentării suplimentare a UE rămâne scăzut, Moody's observă că votul Brexit ar putea încuraja pe termen scurt mişcările anti-UE şi împotriva măsurilor de austeritate în CEE iar pe termen lung reprezintă o ameninţare la adresa coeziunii membrilor UE. Totuşi, recenta stabilizare a nivelului datoriilor în CEE atenuează riscurile unei deteriorări fiscale care să afecteze perspectiva ratingului de credit. 

Deşi nu reprezintă scenariul de bază al Moody's, statele din CEE ar putea fi afectate în cazul întreruperii fluxurilor la bugetul UE în urma Brexit-ului sau dacă efectele ieşirii Marii Britanii din UE vor afecta perspectivele de creştere ale CEE mai mult decât se estimează în prezent.

AGERPRES