Moody’s a precizat că a coborât, cu o treaptă, ratingurile pentru datoriile pe termen lung ale BNP Paribas şi Credit Agricole, până la ‘Aa3’, încheind procedurile de revizuire care au început în luna iunie. Ratingul pentru datoriile pe termen lung ale Societe Generale a fost coborât şi el cu o treaptă până la ‘A1’. Agenţia a precizat că perspectiva pentru ratingurile celor trei bănci este una ‘negativă’. De asemenea, Moody’s a retrogradat, cu două trepte, ratingul de soliditate financiară al Societe Generale la ‘C minus’ de la ‘C plus’.

Agenţia a precizat că retrogradările au fost determinate de dificultăţile crescute cu care se confruntă băncile franceze în strângerea de finanţare, precum şi ca urmare a înrăutăţirii perspectivei economice. Cu toate acestea, Moody’s a precizat că ratingurile ţin cont de faptul că este posibil ca cele trei bănci să beneficieze de sprijinul statului în cazul agravării crizei.

‘Condiţiile de lichiditate şi finanţare s-au deteriorat semnificativ pentru cele trei bănci. Probabilitatea ca băncile să se confrunte cu noi presiuni asupra finanţării a crescut în urma agravării crizei datoriilor din Europa’, a anunţat agenţia.

Grupul Societe Generale, unul dintre cele mai mari grupuri de servicii financiare din zona euro. Grupul are 157.000 de angajaţi în toată lumea. BRD-Groupe Société Générale este cea de-a doua bancă din România după totalul activelor şi are cea de-a doua capitalizare bursieră la BVB.
SURSA: Agerpres