Numai în luna august, populaţia din ţara vecină a cumpărat 2,21 miliarde de dolari de la casele de schimb valutar şi de la bănci. Dacă din acestă sumă scădem valuta vândută de populaţie, rezultă un net de 824,2 milioane de dolari care au ajuns în buzunarele ucrainenilor, transmite publicaţia ucraineană "Economiceskie Novosti".

Datele Băncii Naţionale din Ucraina arată că volumul operaţiunilor cu valută ale populaţiei au crescut puternic de la începutul anului până în prezent. În total, timp de 11 luni, din septembrie 2010 până în august 2011, ucrainenii au cumpărat valută străină în sumă de circa 34 miliarde de dolari şi au vândut în valoare de 19 miliarde de dolari, soldul fiind de aproape 15 miliarde de dolari.

Din informaţiile caselor de schimb valutar, în perioada ianuarie-iulie 2011, volumul valutei cumpărate de populaţiei l-a depăşit pe cel al valutei vândute cu 7 miliarde de dolari. O parte din aceşti bani s-au întors în sistemul bancar sub formă de depozite în valută (1,65 miliarde de dolari) sau sub forma achitării creditelor în valută (1,29 miliarde de dolari). O mare parte din valută nu ajunge la bancă, fiind păstrată "la ciorap".

Câtă valută cumpără ucrainenii

"În ultimele şapte luni, ucrainenii au cumpărat valută în sumă de 7,8 miliarde de dolari. Şi acestea sunt doar datele oficiale, care nu cuprind tranzacţiile care au loc pe piaţa neagră, care are volume foarte mari. Şi acest proces continuă. Ucrainenii cumpără activ valută, în acest fel apropiind momentul căderii grivnei", consideră economistul ucrainean Oleg Soskin.

Conform acestuia, "până la sfârşitul acestui an, ucrainenii vor cumpăra valută în valoare de cel puţin 13-14 miliarde de dolari".

Economistul spune că, potrivit datelor neoficiale, populaţia păstrează "la ciorap" valută echivalentă cu 64 miliarde grivne (aproximativ 8 miliarde de dolari). "Acest proces se prelungeşte de ani de zile, doar că s-a accentuat în ultimii doi ani. Oamenilor le este frică de deprecierea grivnei, care este pregătită de Banca Naţională şi de Guvern pentru a stinge deficitul Naftogaz", comentează expertul.

Conform statisticilor băncii centrale din Ucraina, depozitele oficiale în dolari ale populaţiei erau, la finele lunii mai, 104,8 miliarde de grivne, cele în euro de 36,5 miliarde de grivne, la care se adaugă cele în alte valute străine de 2,6 miliarde de grivne. În total – 144 miliarde de grivne, echivalente cu circa 18 miliarde de dolari.

Urmează o devalorizare puternică

Ce va urma? Oleg Soskin spune că, pe termen mediu şi lung, această tendinţă va avea efecte foarte negative pentru economie. "Grivna se va ieftini şi nu vom putea evita o devalorizare în lunile octombrie-noiembrie. Cumpărarea valutei s-ar putea să nu-i poată salva pe ucraineni. S-ar putea repeta scenariul din Belarus, unde a fost interzis schimbul valutar pentru o perioadă sau va fi introdus un curs fix", explică acesta.

Potrivit specialistului, "este foarte probabil ca devalorizarea grivnei va ajunge la 50% în noiembrie, iar cursul va ajunge la 12 grivne pentru un dolar, de la 8 grivne pentru un dolar, în prezent". Citeşte şi Dezastruos: O monedă europeană a pierdut într-o zi 60% din valoare