Moneda naţională s-a depreciat în faţa celei europene, dar a câştigat teren în raport cu dolarul şi francul

Moneda naţională s-a depreciat în faţa celei europene, dar a câştigat teren în raport cu dolarul şi francul
Publicat de Diana State la 15 aprilie 2016, 14:33

Leul s-a depreciat, vineri, în faţa monedei unice europene, iar Banca Naţională a României a anunţat un curs de 4,4731 lei/euro, în urcare cu 0,16 bani (0,04%) faţă de joi, când acesta a fost de 4,4715 lei/euro.

În raport cu dolarul american, moneda naţională s-a apreciat uşor la 3,9720 lei, cu 0,07 bani (-0,02%) sub nivelul anunţat în şedinţa anterioară, de 3,9727 lei/dolar.

Francul elveţian s-a depreciat până la un curs de 4,1053 lei, cu 0,32 bani (-0,07%) sub cotaţia de joi, de 4,1085 lei/franc.

Totodată, gramul de aur s-a ieftinit, vineri, cu 1,4203 lei (-0,89%), până la 156,9724 lei, de la 158,3927 lei/gram cu o şedinţă în urmă. AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.