Așadar, aproape 30 de mii de porci de la Premium Porc Group vor fi sacrificaţi în ferma de la Goleşti, după confirmarea unui focar de pestă porcină africană, a informat Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Vrancea.

„După confirmarea focarului de pestă porcină africană, în fermă s-a instituit un plan de măsuri, aprobat în Comitetul Local de Combatere a Bolilor Vrancea, urmând să se realizeze eutanasierea porcilor şi alte măsuri ce se impun în astfel de cazuri. Discutăm de circa 30.000 de capete, care vor fi eutanasiate şi incinerate. Neutralizarea animalelor se va face în incinta exploataţiei, astfel că niciun animal nu va părăsi societatea comercială”, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al DSVSA Vrancea, Adrian Rădulescu.

Toate deciziile vor fi respectate

Reprezentanţii Premium Porc au precizat că sunt în contact permanent cu toate autorităţile competente şi vor respecta toate deciziile care se impun în astfel de cazuri.

„Trăim momente fără precedent în istoria companiei noastre. Am început anul 2021 sperând că singura luptă pe care o vom duce va fi cu efectele pandemiei de COVID-19. În ciuda unor reguli de biosecuritate extrem de severe, recunoscute în întreaga industrie, ne vedem în situaţia de a sacrifica atât de multe animale. Dar, vom trece şi peste asta şi vom merge mai departe construind un business sustenabil împreună cu cei peste 500 de oameni care ne sunt alături”, a declarat, într-un comunicat de presă, Lars Drescher, CEO Premium Porc Group.

Reprezentanţii companiei au precizat că nu au existat transferuri de animale în ultimele săptămâni de la ferma Premium Porc care să pună în pericol şi alte ferme din grup, astfel că activitatea în celelalte nouă ferme proprii ale grupului va continua cu respectarea tuturor prevederilor legale şi a măsurilor care se impun în astfel de situaţii.

Când a fost confirmată prezența virusului

DSVSA Vrancea a informat duminică, 3 decembrie, că este vorba despre o exploataţie comercială din localitatea Goleşti.

„În data de 2.01.2021, a fost confirmată prezenţa virusului Pestei Porcine Africane într-o exploataţie comercială situată în localitatea Goleşti, judeţul Vrancea, având un efectiv de aproximativ 30.000 porci, din care opt capete au murit. În urma confirmării diagnosticului de către Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti – Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Diagnostic şi Sănătate Animală, serviciile veterinare au intervenit de urgenţă”, a transmis DSVSA Vrancea.

Conform sursei citate, exploataţia comercială a fost plasată sub supraveghere oficială, au fost aplicate măsuri de restricţie pentru circulaţia persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor şi a mijloacelor de transport, precum şi dezinfecţia exploataţiei.

De asemenea, pentru a preveni răspândirea bolii, Centrul Local de Combatere a Bolilor Vrancea va dispune, conform planului de măsuri adoptat, eliminarea porcilor din exploataţie prin evaluare, eutanasiere, îngropare sau incinerare şi dezinfecţie şi respectarea măsurilor în vigoare privind răspândirea virusului SARS-CoV-2.

Trebuie menționat că proprietarii animalelor afectate vor beneficia de despăgubiri, conform prevederilor legii.

Peste 400 de focare active în 32 de județe din România

Potrivit ANSVSA, există peste 400 de focare active în 32 de județe. Mai mult decât atât, ANSVSA informează că din aceste 409 focare de pestă porcină africană, patru sunt în exploatațiile comerciale și șase în exploatațiile comerciale de tip A.

Numărul focarelor active este în scădere faţă de raportarea autorităţii din 6 noiembrie, când au fost consemnate 441 de focare.

Cele mai multe focare sunt în judeţele Teleorman, respectiv 70, Gorj – 38, Arad – 36, Iaşi – 26, câte 22 în Alba şi Dolj, Satu Mare -21, iar în Bihor, Ialomiţa şi Maramureş câte 20.

În cursul anului 2020, au fost ucise un număr total de 194.211 porcine, din care: 181.265 de porcine în exploataţii comerciale profesionale, 743 de porcine în exloataţii de tip A şi 12.203 de porcine în exploataţiile nonprofesionale.