Potrivit ultimelor date oficiale, volumul primelor subscrise de companiile de asigurari din Republica Moldova a
crescut in trimestrul I cu peste 25%.

In perioada mentionata, companiile de asigurari au inregistrat un volum de prime subscrise de 203,10 mln.lei, cu 53,00 mln. lei mai mult decit in aceeasi perioada a anului precedent.

Procentual cresterea este impresionanta dar daca transformam in euro, la cursul oficial publicat astazi  de Banca Nationala a Moldovei, rezultatele sunt urmatoarele: prime subscrise  – 13,4 milioane euro, in crestere cu 3,5 milioane euro.

Pentru a avea o imagine mai exacta a ceea ce inseamna aceste cifre, vom prezenta situatia existenta in Romania in aceeasi perioada, cu precizarea ca piata asigurarilor din Romania este printre ultimele din Europa.

Astfel, primele brute subscrise în trimestrul I 2008  de catre companiile de asigurari din Romania au fost în valoare de 2.380,47 milioane lei.

Comparativ cu perioada similara din 2007, acest indicator a înregistrat în trimestrul I 2008 o creştere nominala cu 16,80%.

Exprimate în euro (la un curs mediu de schimb de 3,6892 lei/euro, determinat ca medie aritmetica a seriilor zilnice calculate de BNR în primele trei luni din 2008), primele brute subscrise în trimestrul I 2008 au fost în valoare de 645,25 milioane euro, cu 7,06% mai mult decât în trimestrul I al anului anterior .

Conform raportului trimestrial al Comisiei Nationale a Pietei Financiare din Moldova, „in perioada de referinta majoritatea componentelor pietei asigurarilor au crescut fata de aceeasi perioada a anului 2007, respectiv: asigurarile benevole de persoane – cu 21,5%; asigurarile benevole de bunuri – 58,5%; asigurarile obligatorii – 42,5%”.

Sursa: Allmoldova