Mircea Badea intră la rupere: Când a spus adevărul? Parcă avea suficienți bani
Realizatorul tv, Mircea Badea s-a luat de afirmațiile omului de afaceri Ștefan Mandachi legate de afacerile sale pe perioada stării de urgență. Afaceristul s-a plâns că nu a fost scutit de plata chiriei în această perioadă de criză.
Badea a comentat afirmațiile lui Mandachi într-un mod ironic, după ce a amintit ce spunea afaceristul cu puțin timp în urmă. Mandachi declara că are suficienți bani pentru ani de zile în Dubai, asta în ciuda faptului că acum se plânge că nu a fost scutit de plata chiriilor pentru spațiile comerciale pe care le deține în mall-uri, scrie DCNews.
„E foarte corect ce spune Mandachi, dar mai există o vorbă în România, de dreapta: ’Ghinion!’ Cât de tare e vorba asta? Te scoate din multe.
Textul lui mi se pare 100% corect. Pe bune, nici măcar 1% nu mi se pare că nu are dreptate. Dar îmi aduc aminte un text al lui Mandachi de acum o lună şi jumătate, în care ne spunea că el are suficient de mulţi bani să stea ani de zile în Dubai. Eu am zis… măi Mandachi, eu nu cred că ai atâţi bani. Pe zece martie spunea ‚eu nu discut de banii mei, am încă suficienţi să topesc ani de zile în Dubai’; şi acum ne spune: ‚eu nu mi-am pus banii în saci, toată activitatea e transparentă, toţi banii i-am reinvestit, pe noi nu ne-a prins cu rezerve sau lichidităţi’.
Păi parcă aveai suficient de mulţi bani. Ce s-a întâmplat din 10 martie şi până acum? El practic când a spus adevărul, atunci sau acum? Eu cred că acum”, a declarat Mircea Badea.
Ce spunea Ștefan Mandachi
Omul de afaceri a explicat: ”Noi am fost închiși prin lege, în toate mall-urile. 90% din locațiile noastre sunt în mall-uri. Se întâmplă și un paradox, în loc ca noi, patronatele, să ne unim forțele și să fim de aceeași parte a baricadei, vine mall-ul și spune în felul următor: Domnule, în baza legii adoptate de Parlament, noi vă eșalonăm plata chiriei pe lunile martie, aprilie. Păi, stai puțin, noi nu am putut să intrăm acolo, am fost în imposibilitatea fizică să intrăm acolo pentru că legea ne-a oprit să intrăm.
Cum poți tu, ca Parlament, să permiți unei entități juridice să ne factureze chiria în condițiile în care noi am fost puși în imposibilitate de a activa? Eșalonarea la plată a chiriei înseamnă eșalonarea agoniei, pentru că noi va trebui să plătim acești bani. Având în vedere contextul și peisajul general în care plutește falimentul pe lângă noi, fă un calcul simplu: 50 de locații, 3000 – 4000 de euro chiria lunară, ar veni în jur de 200.000 de euro, iar în două luni, aproape jumătate de milion de euro. Ori, ce ne-a încurajat statul pe noi în ultimii ani? Reinvestirea profitului! Eu nu mi-am pus banii în saci, toată activitatea e transparentă, toți banii i-am reinvestit. (…) Pe noi nu ne-a prins cu rezerve sau lichidități, ne-a prins în offsaid”.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





