Mio Spirit 685 a fost lansat în vara acestui an, iar din luna octombrie acesta beneficiză de “Lifetime Map Updates”, un serviciu suplimentar de actualizare a hărţilor. Acest lucru însemnă ca cei care achiziţionează un astfel de GPS beneficiază de actualizare a hărţilor de patru ori pe an, fără costuri suplimentare, pe toată durata de viaţă a aparatului.

Mio S685 este un aparat GPS cu un ecran de 5 inch, care surprinde prin greutatea sa, având doar 185 de grame. Fiind atât de uşor, utilizatorii pot lua aparatul cu ei şi atunci când se aventurează pe jos într-un oraş necunoscut. Aparatul beneficiază de un modul pieton avansat care foloseşte hărţi 2D. În plus, conturul clădirilor este bine reprezentat pentru o orientare mai facilă. Bateria aparatului are o autonomie de câteva ore, astfel încât utilizatorii pot sta liniştiţi din punctul acesta de vedere.

Spre deosebire de alte aparate GPS, Mio S685 se conectează rapid la sateliţi, iar adresa este uşor de introdus. Aparatul are un meniu botezat Spirit QuickStart care îi ajută pe utilizatori să găsească şi să navigheze către destinaţii mai uşor. La fel de utilă este şi tastatura QuickSpell care oferă instant sugestii pentru destinaţii. Nu trebuie decât să începi să tastezi un nume de stradă, loc sau punct de interes şi tastatura predictivă începe căutarea în baza de date internă, listând opţiuni folositoare dintre care să alegi.

În privinţa caracteristicilor tehnice, Mio S685 are un procesor Samsung de 400 de Mhz, memorie RAM de 128 MB, memorie ROM de 2 GB, care fac ca datele să se actualizeze rapid şi ca aparatul să nu se blocheze.

Şoferul se află  în permanenţă pe banda corectă

Atunci când este folosit în maşină, aparatul oferă funcţii de navigaţie premium. Mio S685 oferă posbilitatea de a alege patru rute în loc de una singură: cea mai rapidă, cea mai scurtă, cea mai simplă şi cea mai economică. Aparatul beneficiază şi de funcţiile SmartRoutes şi LearnMe Pro. Dacă SmartRoutes foloseşte o bază de date cu informaţii primite de la milioane de şoferi pentru a optimiza ruta calculată, funcţia LearnMe Pro monitorizează şi reţine stilul de condus specific fiecărui utilizator pentru a estima cât mai corect timpul de ajungere la destinaţie şi pentru a oferi conducătorului auto rute personalizate.

Mio S685 a fost creat şi pentru a oferi informaţii  în timp real din trafic pentru ca utilizatorii să evite întârzierile şi blocajele în trafic. Aceasta funcţie însă, la fel ca şi cea de asistenţă la parcare (afişează automat o listă de parcări disponibile când te afli pe o rază de 1 km de destinaţie), nu sunt disponibile momentan în ţara noastră, din motive evidente.

Revenind la ceea ce poate să facă aparatul, Mio S685 este un GPS uşor de folosit, de oricine. Informaţiile oferite de acesta sunt exacte, iar cu ajutorul Lane Guidance, şoferul se află  în permanenţă pe banda corectă pentru a vira, un lucru foarte util în traficul aglomerat. Software-ul Spirit dispune, de asemenea, de vizualizări 3D realiste ale bifurcaţiilor care se potrivesc semnelor majore de circulaţie.

O funcţie pe care mulţi şoferi o vor considera utilă este cea de avertizare a depăşirii limitelor de viteză. Aparatul avertizează utilizatorul atunci când se apropie de o cameră radar, atât vizual, cât şi verbal, lăsându-ţi timp să încetineşti. Mio Spirit 685 poate, de asemenea, să afişeze limita de viteză de pe drumul pe care te afli, încurajând condusul în deplină siguranţă. Aparatul este disponibil la vânzare, în România, la un preţ de 700 lei.