Conform unei postări pe pagina de Facebook a ministerului, Lucian Şova a efectuat efectuat sâmbătă o vizită de lucru pe şantierele Magistralei 5 de metrou Râul Doamnei – Eroilor, informează Agerpres.

„Am aşteptări mari de la conducerea executivă a Metrorex. Trebuie să meargă pe drumul pe care am pornit, în sensul rezolvării situaţiilor de orice fel, inclusiv financiare. Îmi asum să schimbăm reglementarea privind recepţiile, să putem face şi recepţii parţiale, iar raporturile dintre beneficiar şi antreprenor să fie coordonate. Contez pe constructor că va depune toate eforturile pentru a accelera la maximum ritmul de lucru”, le-a spus ministrul Lucian Şova constructorilor şi celor din conducerea Metrorex.

Potrivit MT, lucrările de finisaje la staţiile Favorit şi Orizont sunt executate 98%. La staţia Râul Doamnei, lucrările de structură sunt gata în proporţie de peste 90%, iar finisajele, 15%. La Romancierilor, finisajele sunt făcute în proporţie de 90%. La staţia Parc Drumul Taberei, unde sunt 5 căi de acces la metrou ş?i două la peroanele de tramvai, 63% din finisaje sunt realizate.

 

Primul tronson al Magistralei 5 de metrou va avea o lungime de 6,871 kilometri, un depou şi zece staţii: Eroilor, Academia Militară, Orizont, Favorit, Tudor Vladimirescu (Drumul Taberei 34), Parc Drumul Taberei, Romancierilor, Valea Ialomiţei, Brâncuşi şi Râul Doamnei.

Valoarea lucrărilor pe secţiunea Râul Doamnei – Eroilor (PS Operă) este estimată la circa 3,12 miliarde de lei cu TVA. Constructorul tronsonului Eroilor-Drumul Taberei este consorţiul format din Astaldi (Italia), FCC (Spania), Delta ACM şi AB Construct (România).

 

Proiectul Magistralei 5 este finanţat din fonduri nerambursabile în cadrul programului Operaţional Sectorial – Transport 2007 – 2013 şi Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020. Magistrala 5 are trei secţiuni: Eroilor – Drumul Taberei, Eroilor – Iancului, respectiv Iancului – Pantelimon.