Ministrul Economiei, acuzații la un pas de penal la adresa unui președinte de CJ: Îl somez public

Ministrul Economiei, acuzații la un pas de penal la adresa unui președinte de CJ: Îl somez public
Publicat de Claudiu Popa la 17 aprilie 2020, 21:59
Din cuprinsul articolului

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, îl acuză dur, pe Facebook, pe Aladin Georgescu, președintele CJ Mehedinți. Se pare că în perioada stării de urgență acesta angajează juriști și ingineri, în schimb nu se implică pentru a rezolva situația provocată de coronavirus.

Mesajul transmis de Virgil Popescu

”Caracterul îndoielnic al managementului practicat de președintele Consiliului Județean Mehedinți Aladin Georgescu nu va rămâne fără consecințe. Pe perioada stării de urgență se pot face angajări de medici sau cadre medicale, pentru că în această perioadă avem nevoie de mulți eroi care să ne vindece.

Ce face însă Aladin Georgescu? Într-un gest total de sfidare angajează la Spitalul Județean Mehedinți, fără concurs, juriști și ingineri!!! Nu vreau să se înțeleagă greșit, nu am nimic cu juriștii sau inginerii (eu fiind unul), dar nu despre asta este vorba acum. Ci de mișcarea deasupra legii făcută de Aladin Georgescu.

Îl somez public pe președintele Consiliului Județean Mehedinți să explice pe ce criterii a ales să facă angajări la spital, câte dosare au fost depuse și de ce nu se angajează medici sau personal medical?

Voi solicita ministerului Sănătății să facă verificări la sânge pentru a vedea dacă deciziile lui Aladin Georgescu sunt corecte și legale! Îmi pare rău că nici măcar în Săptămâna Mare președintele Consiliului Județean Mehedinți nu dă dovadă de o minimă moralitate și face troc cu viețile mehedințenilor!

Și mai am o întrebare publică pentru Aladin Georgescu: Câte teste pentru Covid – 19 au făcut la Spitalul Județean cu noul aparat care este instalat și a fost donat de Crucea Roșie? Mehedințenii au dreptul să știe!

Pentru a crește numărul persoanelor testate de săptămâna viitoare, după Paște, la spital va fi adus un aparat RT PCR complet automat donat de Agenția Internațională pentru Energie Nucleară pentru că îmi doresc ca să putem gestiona cât mai bine situația, pentru a trece cât mai repede de această perioadă grea.”, scrie Virgil Popescu pe Facebook.

 

Informații articol
Despre autor
Claudiu Popa

Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.