”Avem un surplus de energie electrică datorită faptului că atât consumul industrial cât şi cel casnic din România au scăzut. Şi este nevoie ca România să joace un rol important în furnizarea de energie electrică în această regiune. Ar fi păcat ca România să nu joace un rol important în producerea şi vânzarea de energie electrică în această zonă a lumii. Resursele de care dispune România fac posibil să joace poate rolul cel mai important în Europa de Sud – Est”, a declarat ministrul, citat de Agerpres.

Acesta a mai precizat că România are capacitatea de a furniza energie electrică la export şi că a cerut companiilor de producţie să vândă cât mai mult, cu condiţia asigurării interconectării. ”România poate vinde energie electrică în Turcia, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Moldova, dar cantităţi mici, neavând liniile necesare care să permită cantităţi de export mai mari. Preţul nostru este competitiv”, a subliniat oficialul.

Ministrul a explicat că noua strategie energetică, care se poate citi şi pe site-ul ministerului, arată că este necesară o axare mai mult pe piaţă şi căutarea de oportunităţi de vânzare a energiei produse în România, în condiţiile în care creşterea economică se va menţine la 2 la sută anual.