Premierul desemnat Ludovic Orban a declarat că este un calendar lent, care arată o tendinţă de tergiversare, remarcând că Birourile Permanente sunt dominate de PSD. În aces sens, liderul deputaţilor PNL Florin Roman a anunţat că PNL va sesiza Curtea Constituţională în legătură cu repartizarea mandatelor în Birourile Permanente, considerând că liberalilor li se cuvine încă un loc, potrivit agerpres.ro

Anunțul lui Orban

„Audierile miniştrilor au loc în 17,18, 19 februarie, iar votul în plenul Camerelor pentru învestirea Cabinetului urmează să se desfăşoare luni, 24 februarie, ora 16.00”, a anunţat Ludovic Orban.

El a afirmat că este un calendar care respectă Regulamentul.

Premierul interimar a mai adăugat că „e un calendar în care se respectă regulamentul, dar este un calendar lent, care arată o tendinţă de tergiversare”, de către Birourile Permanente, dominate de PSD.

Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a precizat că PNL va sesiza CCR în legătură cu mandatele din Birourile Permanente.

Sesizare depusă la CCR

„Grupul deputaţilor PNL depune o sesizare la CCR privind respectarea repartizării funcţiilor în Birourile Permanente. PNL ar fi trebuit să mai deţină un mandat şi PSD să piardă un mandat. PSD generează acea majoritate şi reuneşte 13 din cele 25 de voturi din BPR. Noi considerăm că trebuie respectate cutuma şi regulamentul. Este o acţiune premeditată a celor de la PSD”, a declarat liderul deputaţilor PNL, Florin Roman.


Te-ar putea interesa și: