Ministerul Finanţelor a împrumutat 400 milioane de lei de la bănci

Ministerul Finanţelor a împrumutat 400 milioane de lei de la bănci
Publicat de Ciprian Mailat la 11 septembrie 2014, 16:08

Ministerul Finanţelor Publice /MFP/ a împrumutat joi 400 milioane lei de la băncile locale, printr-o licitaţie de obligaţiuni pe trei ani, cu scadenţa reziduală la 23 de luni, în august 2016.

Randamentul mediu pentru aceste obligaţiuni este de 2,76%, uşor mai ridicat decât la licitaţia precedentă, în luna august, când MFP s-a împrumutat prin obligaţiuni similare la un randament mediu de 2,61% pe an.

Ofertele băncilor pentru licitaţia de luni au totalizat 981,6 milioane lei.

Licitaţia de obligaţiuni de joi va fi urmată vineri de o sesiune suplimentară, pentru o alocare suplimentară de 60 milioane lei.

MFP a planificat împrumuturi de 3,07 miliarde lei de la băncile comerciale locale în luna septembrie, din care 2,8 miliarde lei prin şapte licitaţii de certificate de trezorerie şi obligaţiuni de stat, iar 270 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.