Acest rezultat vine ca urmare a diminuării veniturilor din schimburi valutare şi din activităţi de trading.
‘În ceea ce priveşte venitul de bază, alcătuit din veniturile nete obţinute din dobânzi şi comisioane, acesta a crescut la 13,1 milioane de euro, cu 4% mai mult faţă de prima jumătate a anului 2011’, se arată în document.
Împrumuturile date populaţiei se ridică la 406 milioane euro, în creştere cu 13,7% faţă de nivelul înregistrat în primul semestru din 2011. În ceea ce priveşte depozitele, acestea se ridică la 299 milioane euro (+20,4%), numărul de sucursale a scăzut cu una, la 65, iar numărul de angajaţi de la 691 în primul semestru din 2011, a ajuns la 668, reprezentând o scădere de peste 3%.
Millennium Bank face parte din cel mai important grup financiar privat din Portugalia, Millennium bcp, şi şi-a început activitatea pe piaţa românească pe data de 11 octombrie 2007, prin deschiderea simultană a 39 de sucursale, în Bucureşti şi în opt oraşe din ţară. Banca se adresează atât populaţiei, cât şi companiilor, printr-o gamă largă de produse.
Fondată în 1985, Millennium bcp a înregistrat, la sfârşitul lui iunie 2012, active totale în valoare de 93 de miliarde de euro. Millennium este liderul pieţei bancare private portugheze şi este componentă a unor importanţi indici bursieri naţionali şi internaţionali, în special Euronext PSI Servicii Financiare, PSI-20, DJ Eurostoxx, Bebanks şi Euronext 100 – tranzacţionaţi pe bursele din Lisabona, Paris, Bruxelles şi Amsterdam. Grupul Millennium bcp are o reţea de 1.700 de unităţi şi 21.500 de angajaţi.
Sursa: Agerpres