În mediul online au circulat informaţii potrivit cărora românii aflaţi peste graniţe, supăraţi de tratamentul aplicat de propriul stat, şi-au îndemnat rudele şi prietenii să meargă la urne pentru că, în caz contrar, nu vor mai veni acasă sau nu îi vor mai putea sprijini financiar. În 2013, diaspora a trimis în România, potrivit Băncii Naţionale, 4,23 miliarde de euro, iar în 2012, alte 4,55 miliarde euro.

În aceste alegeri, dependenţa financiară a multor familii de rudele aflate la lucru în străinătate pare să fi atârnat greu în balanţă, deşi, la rândul său, guvernul a fost extrem de generos în campanie, distribuind oficial circa un miliard de euro pentru pensii, indemnizaţii şi ajutoare sociale pentru multe categorii sociale.

Contribuţia diasporei la economia românească a devenit foarte importantă, mai ales după aderarea la Uniunea Europeană, an de an fiind trimise miliarde de euro acasă.

Cei mai muţi români muncesc în Italia şi Spania, state în care se află, potrivit datelor Ministerului de Externe, cel puţin câte un milion de concetăţeni. Ţările din care ajung cei mai mulţi bani în România sunt, potrivit BNR:

Sume importante au mai fost trimise acasă, anul trecut, de românii din Elveţia (252 mil euro), Franţa (250 mil euro), Marea Britanie (224 mil euro), Ungaria (128 mil euro), Austria (111 mil euro) sau Grecia (75 mil euro).

Într-o analiză BNR, din această vară, se arată că românii care lucrează în ţările din sudul Europei câştigă mai puţin, prestând munci mai puţin calificate, în timp ce conaţionalii din Franţa, Marea Britanie sau Germania au job-uri care necesită calificare mai înaltă şi sunt mai bine plătiţi. Românii din ambele zone ale Europei intenţionează să se întoarcă la un moment dat acasă, spre deosbire de cei din SUA şi Canada care nu mai iau în calcul revenirea în România şi care fie muncesc în domenii cu înaltă calificare, foarte bine remunerate, fie se află la studii.

Interesul masiv pentru România al celor care muncesc în Europa a fost demonstrat duminică când au mers în număr foarte mare la vot. Pe 16 noiembrie au votat aproape 400.000 de români din diaspora, în ciuda obstrucţionării procesului din cauza organizării defectuoase. Numărul lor a fost aproape triplu faţă de cel din primul tur de scrutin.