Se va recurge la eliminarea unor programe, după cum explică cei de la Microsoft, în caz de fraudare a licenţei sau atunci când aplicaţia ar reprezenta o ameninţare pentru securitatea calculatorului unui utilizator sau altul, scrie Agerpres.

Microsoft promite să restituie valoarea programelor eliminate de la distanţă, prin introducerea sumei aferente în magazinul său online pentru proprietarul păgubit. În schimb, informaţiile din computerele utilizatorilor care vor fi eliminate odată cu programul Microsoft se vor pierde, neputând face obiectul unor despăgubiri.

Potrivit Microsoft, responsabilitatea pentru securitatea datelor revine exclusiv proprietarului de calculator.

Versiunea de test Windows Store urmează să fie lansată experimental în luna februarie a anului viitor, simultan cu cea mai recentă versiune beta OC Windows 8.

Microsoft nu este prima companie care practică eliminarea de la distanţă a unor aplicaţii din computerele clienţilor săi. Anterior, gigantul internet Google a iniţiat eliminarea programelor nedorite de pe smartphone . O funcţie similară există şi la iOS, care operează gadgeturile Apple.

Te-ar putea interesa și: