Klaus Iohannis a transmis, miercuri, un mesaj cu prilejul Zilei Aviației. Forţele Aeriene Române, apreciind că acest moment este un bun prilej de a-i omagia pe cei care au servit sau servesc cu dăruire, curaj și abnegație aviația română, civilă sau militară.

El a ținut să-i comemoreze pe toți aviatorii care au făcut sacrificiul suprem în serviciul „aripilor românești”.

„Celor care își desfășoară în prezent activitatea în cadrul Aviației Române și al Forțelor Aeriene le revine misiunea nobilă de a continua și onora eforturile înaintașilor, într-un context de securitate complicat. Forțele Aeriene Române au parcurs un amplu proces de modernizare și consolidare, fiind astăzi o categorie de forțe omogenă, dinamică și suplă, capabilă să îndeplinească întreaga gamă de misiuni: asigurarea suveranității spațiului aerian național, participarea la exerciții și misiuni de luptă în context aliat, executarea transporturilor aeriene, inclusiv a celor cu caracter umanitar, participarea la limitarea și înlăturarea urmărilor calamităților naturale sau ale altor situații de urgență”, a spus Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis, despre rolul cheie jucat de Forțele Aeriene

El a ținut să arate că traversăm o perioadă deosebit de dificilă din punct de vedere al securității regionale și euro-atlantice, motiv pentru care rolul României în acest context este semnificativ.

„Ca stat de frontieră al NATO și al Uniunii Europene, țara noastră are misiunea de a reacționa cu rapiditate la provocările militare de securitate din regiune. Cu profesionalism și implicare totală, Forțele Aeriene, împreună cu structuri similare aliate, constituie unul dintre cele mai importante instrumente de răspuns, asigurând astfel securitatea spațiului aerian al României și al celui aliat. Noul mediu de securitate de pe Flancul Estic al Alianței impune promovarea unor structuri militare cu un grad ridicat de operaționalizare, înzestrate cu mijloace moderne și capabile să reacționeze în timp scurt. În acest sens, se află în derulare programe de înzestrare care să permită creșterea eficienței în operațiunile militare, iar modernizarea Forțelor Aeriene va continua prin achiziționarea unui număr suplimentar de aeronave F-16, care vor constitui o capabilitate operațională aeriană de tranziție către aeronavele F-35, de ultimă generație”, a spus Iohannis.

Importanţa apărării graniţelor subliniată de ministrul Apărării

La rândul său, ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a adus un omagiu, miercuri, de Ziua Aviaţiei Române, celor opt militari care au pierit la datorie, în luna martie, în catastrofa aeriană din Constanţa. El a vorbit şi despre situaţia internaţională, în contextul războiului din Ucraina şi importanţa apărării graniţelor.

„Situaţia de securitate generată de agresiunea Federaţiei Ruse în Ucraina şi implicaţiile acestui război pentru securitatea euro-atlantică necesită continuarea procesului de adaptare a posturii de descurajare şi apărare a Alianţei la noul context de securitate care se conturează la nivel regional începând din 24 februarie. Deciziile importante luate la Summit-ul de la Madrid au adus regiunea Mării Negre în centrul atenţiei planificatorilor strategici ai Alianţei, care vor echilibra, în perioada următoare, postura de apărare şi descurajare a oricărei agresiuni pe întregul flanc estic. Noul Concept Strategic a creat premisele pentru o construcţie de securitate durabilă şi robustă de la Marea Baltică la Marea Neagră, care va aborda în mod unitar şi eficient dispunerea forţelor aliate în ţările NATO aflate în proximitatea zonei de conflict, prin pre-poziţionarea de tehnică şi echipamente defensive esenţiale şi construirea unei infrastructuri de sprijin pe întregul flanc. Aliaţii noştri se află deja aici, iar contribuţia lor va creşte gradual în perioada imediat următoare”, a spus Dîncu.

Dîncu, detalii despre eforturile de retehnologizare a Forţelor Aeriene

Ministrul a precizat că „în mod evident, apărarea începe de acasă”, iar Forţele Aeriene Române, alături de celelalte categorii de forţe ale armatei României, au contribuit în mod direct, cu misiuni şi sarcini îndeplinite, la întărirea permanentă a capacităţii de apărare a ţării noastre. Acesta a amintit că se continuă eforturile de retehnologizare a Forţelor Aeriene cu sisteme şi tehnică moderne, interoperabile şi integrate, care să asigure saltul necesar pentru a putea aborda cu succes provocările actuale dar, mai ales, viitoare.

„În cadrul programelor esenţiale de înzestrare pentru aviaţia militară, amintim, în primul rând, avionul multirol, care va fi completat, în curând, cu încă două escadrile, prin achiziţia, modernizarea şi operaţionalizarea a încă 32 de aeronave F-16, ceea ce va deschide calea către etapa finală, respectiv dotarea cu aeronave de generaţia a V-a. La fel de importantă pentru securitatea ţării şi a teritoriului aliat este şi continuarea programului „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare – PATRIOT”, un sistem testat în luptă şi capabil să angajeze toate tipurile de ameninţări aeriene actuale pe care rachetiştii sol-aer deja îl exploatează şi se pregătesc pentru recepţionarea următoarelor sisteme aferente acestui proiect. Discutăm, totodată, şi de modernizarea avioanelor şcoală IAR-99 sau de continuarea înzestrării cu radare de cercetare moderne, indispensabile în asigurarea avertizării timpurii realizate prin supravegherea permanentă a spaţiului aerian naţional şi parte importantă a misiunii de onoare a Forţelor Aeriene Române – apărarea spaţiului aerian al României, integrat în spaţiul aerian al Alianţei Nord Atlantice, precum şi de alte achiziţii de tehnică modernă, care se află în planificare şi pregătire”, a spus ministrul Dîncu.

 

Urmăriți Aleph News pe Facebook, Twi