Şefa guvernului de la Berlin a făcut această declaraţie, preluată de AFP, după ce premierul slovac Robert Fico a reafirmat, în cadrul unei conferinţe de presă comune, opoziţia sa faţă de un ajutor financiar pentru Kiev.

Pentru cancelarul german însă, 'fiecare trebuie să-şi aducă o contribuţie, inclusiv Slovacia'. 'Acum noi căutăm o soluţie, nu o avem încă şi iarna se apropie deja', a adăugat Angela Merkel, insistând asupra necesităţii de a se ajunge la un acord în această privinţă între Ucraina, UE şi Rusia.

Compania de stat ucraineană Naftogaz a anunţat anterior că Ucraina şi Uniunea Europeană doresc semnarea, marţi, la Bruxelles, a unui acord interimar cu Rusia care să prevadă livrarea de gaze naturale în Ucraina şi tranzitarea lor către Europa în perioada de iarnă.

Este vorba de o poziţie comună la care Kievul şi UE au ajuns luni în cadrul negocierilor din capitala ucraineană dintre comisarul european pentru energie Gunther Oettinger şi responsabili ucraineni, negocieri ce au avut loc înainte de reuniunea ministerială de la Bruxelles consacrată disputei ruso-ucrainene pe tema gazului.

Slovacia, foarte dependentă de gazul din Rusia, continuă să transporte gaze naturale în flux invers către Ucraina. În ultimele săptămâni, livrările de gaz din Rusia către Slovacia au înregistrat reduceri semnificative.

În cadrul conferinţei de presă menţionate, premierul slovac a adus din nou reproşuri Ucrainei, afirmând că această ţară doreşte ca alţii să-i rezolve problemele. 'Am impresia uneori că Ucraina aşteaptă ca soluţia la problemele ei să vină de la toate ţările în afară de ea', a afirmat Fico. 'Ucraina trebuie să se reformeze aşa cum a făcut şi Slovacia la timpul ei', a insistat el.

AGERPRES

Te-ar putea interesa și: