Merkel nu vrea referendum în Germania

Merkel nu vrea referendum în Germania
Publicat de CAPITAL la 9 noiembrie 2011, 12:58

Cancelarul german Angela Merkel a respins ideea unui referendum în Germania cu privire la politica europeană, informează AFP.

Membri ai Uniunii Creştin-Sociale (CSU) au cerut un referendum asupra modificării tratatelor europene. ”Poziţia mea despre democraţia reprezentativă la nivel federal, despre echilibrul dintre Bundestag şi Bundesrat (camerele inferioară şi superioară ale parlamentului german) este neschimbată şi cunoscută (…) Găsesc că ordinea noastră democratică, aşa cum este în prezent, a permis şi permite o mare stabilitate internă Germaniei’, a spus Angela Merkel.
În urmă cu câteva zile, agențiile de știri vorbeau de posibilitatea organizării unui alt referendum în Germania. Consultarea publică viza  planul de ajutor al UE și modul în care vor fi utilizate cele 211.000 de milioane de euro alocate de Germania pentru politica de salvare a zonei euro
Un sondaj realizat de Institutul Emnid arăta că 71% dintre cetățenii Germaniei doresc să se organizeze această consultare publică și numai 27% sunt împotrivă.
Ideea nu este nouă, în cadrul manisfestațiilor organizate în diferite orașe din Germania, pe multe pancarte s-a putut citi: ”organizarea unui referendum asupra crizei datoriilor suverane”.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.